Cresc prețurile la carnea de porc, crește și suspiciunea. Consiliul Concurenței intră în joc

01 Apr. 2025, 16:52
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Victor
01 Apr. 2025, 16:52 // Uncategorized //  Ursu Victor

Consiliul Concurenței a venit cu precizări oficiale privind recentele creșteri ale prețurilor la carnea de porc, după apariția unor declarații alarmante în spațiul public și preluări mediatice care au ridicat suspiciuni privind eventuale înțelegeri de cartel sau abuzuri din partea comercianților.

Potrivit instituției, în contextul unei economii de piață, formarea prețurilor este influențată de factori obiectivi, precum cererea și oferta, costurile de producție și transport, nivelul taxelor, fluctuațiile internaționale sau balanța de importuri și exporturi. Consiliul nu are atribuții de a stabili, plafona sau modifica prețuri, și nici nu poate sancționa companiile doar pentru că își majorează prețurile.

Totuși, autoritatea de concurență monitorizează cu atenție piața și intervine în cazul identificării unor practici anticoncurențiale, precum înțelegeri între concurenți privind fixarea prețurilor sau abuzul de poziție dominantă. În acest moment, Consiliul analizează situația de pe piața cărnii de porc pentru a detecta eventuale semnale care ar putea indica astfel de comportamente ilegale.

„Îndemnăm producătorii, comercianții și consumatorii să ne sesizeze orice comportament suspect. Vom interveni acolo unde legea ne permite”, se menționează în comunicatul oficial.

Consiliul Concurenței reiterează că își menține angajamentul de a asigura o piață corectă și competitivă, în beneficiul consumatorilor și al unei economii sănătoase.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.