Oligarhul din umbra Kremlinului vrea să controleze comerțul online din Rusia

22 Apr. 2025, 09:37
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Apr. 2025, 09:37 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui rus Vladimir Putin, miliardarul Iuri Kovalciuk, cunoscut drept „casierul personal” al liderului de la Kremlin, se pregătește să preia controlul asupra celor mai mari platforme de comerț online din Rusia – Ozon și Wildberries. Informația a fost dezvăluită de The Bell, care citează mai multe surse din industrie.

Potrivit surselor, structuri afiliate lui Kovalciuk au achiziționat deja un pachet de 27,7% din acțiunile Ozon, al doilea cel mai mare marketplace din Rusia, cu o cotă de aproape 25% din piața e-commerce. Tranzacția a fost parafată în 2024, cu implicarea directă a lui Serghei Kirienko, prim-adjunct al șefului administrației prezidențiale. Activele au fost vândute de „Vostok Investiții”, moștenitorul fondului Baring Vostok, pentru suma de 38,2 miliarde de ruble.

Anterior, aceeași participație era vizată de grupul VK, aflat de asemenea sub influența structurilor controlate de Kovalciuk și Gazprom.

În paralel, Kovalciuk își orientează atenția către liderul pieței – Wildberries, care deține o treime din comerțul electronic rusesc. Potrivit The Bell, interesul acestuia se manifestă în contextul unui conflict corporativ prelungit. Recent, o decizie a instanței de la Moscova a obligat fostul co-proprietar al Wildberries, Vladislav Bakalciuk, să transfere pachetul său de acțiuni soției sale, Tatiana Kim, fapt ce ar putea facilita preluarea de către noii investitori.

În plus, surse din industrie susțin că Kovalciuk deține deja participații semnificative și în Yandex.Market, estimările Forbes indicând un control potențial de până la 40% asupra platformei.

Controlul acestor trei giganți – Ozon, Wildberries și Yandex.Market – ar însemna consolidarea a peste 60% din întreaga piață de e-commerce din Rusia sub influența unui singur centru de putere. Potrivit analiștilor citați de The Bell, acest lucru ar putea pune capăt „războiului reducerilor” care domină în prezent sectorul.

Iuri Kovalciuk, în vârstă de 74 de ani, este acționar majoritar al băncii „Rusia” și președintele Centrului de Strategii pentru Dezvoltare „Nord-Vest”. Apare pe locul 47 în topul Forbes Rusia. În trecut, a fost co-fondator al cooperativei „Ozero”, formată în 1996 în jurul reședinței de vacanță a lui Vladimir Putin. De asemenea, este coproprietar al „Grupului Național Media”, iar surse apropiate regimului afirmă că a avut un rol-cheie în convingerea lui Putin să declanșeze invazia în Ucraina.

Influența familiei sale se extinde adânc în structurile de putere ale statului rus: fiul său, Boris Kovalciuk, este actualul șef al Curții de Conturi, iar fratele său, Mihail Kovalciuk, conduce prestigiosul Institut Kurceatov. Nepotul său, Kirill, este directorul general al „ABR Management”, vehiculul de investiții al familiei.

O eventuală consolidare a celor mai mari platforme de vânzări online din Rusia în mâinile unuia dintre cei mai influenți oameni din cercul lui Putin ar marca o nouă etapă în monopolizarea digitală a economiei ruse sub control politic direct.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!