castel mimi .00_03_05_21.Still004
Premierul desemnat, Vasile Tofan, a declarat că nu va lua decizii pripite privind componența viitorului Guvern și nici o eventuală reorganizare a ministerelor și agențiilor, subliniind că va analiza mai întâi activitatea echipei guvernamentale.
Întrebat dacă va păstra actualii miniștri sau va opera remanieri, Tofan a spus că nu îi cunoaște încă pe toți membrii Cabinetului și că prima sa prioritate este să discute cu aceștia înainte de a decide.
„Sunt un om responsabil, nu-mi plac improvizările, mai ales în subiecte atât de importante. Recunosc, pe mulți miniștri nici nu-i cunosc. Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să cunosc echipa, să discutăm lucrurile împreună și abia după aceea să luăm deciziile”, a declarat premierul desemnat.
Tofan a precizat că înțelege așteptările societății privind reformele și schimbările, însă a avertizat că acestea trebuie echilibrate cu necesitatea de a menține ritmul procesului de integrare europeană.
Potrivit acestuia, Republica Moldova are termene foarte ambițioase până la sfârșitul lunii august pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar ratarea acestei perioade ar putea întârzia parcursul european al țării.
„Marea provocare va fi să găsesc balanța între schimbările rapide, necesare, și continuitatea care să ne asigure că nu ne abatem de pe drumul integrării europene”, a afirmat Vasile Tofan.
-
1Venituri-surpriză pentru un secretar de stat! A încasat mai mulți bani din indemnizații și daruri decât din salariu
-
2Cine a făcut miliardele din cerealele Moldovei. Topul companiilor care au dominat exporturile
-
3Latifundiarul de la Metalferos! 80 de terenuri, un depozit de 1,5 milioane și patru firme
-
4Linia Vulcănești–Chișinău se apropie de punerea în funcțiune. Moldelectrica a încheiat o nouă etapă de testare
-
5Invensis Soft denunță nereguli în dosarul de insolvabilitate al S.A. ”Alimentarmaș”
