Exporturile transnistrene spre Rusia s-au prăbușit, iar Europa devine noul centru de greutate

În perioada 2006–2024, regiunea transnistreană a trecut printr-o schimbare a orientării comerciale. A redus dependența de Federația Rusă și aa ccelerat integrarea în piața Uniunii Europene. Procesul a fost determinat de contextul geopolitic, dar și de avantajele oferite de UE în materie de acces pe piață, chiar și în lipsa unui statut politic clar pentru regiune, anunță Biroul de reintegrare.

Dacă în 2006 exporturile transnistrene către Rusia se ridicau la 128,3 milioane euro, iar cele către UE la doar 56,8 milioane euro, începând cu 2007 – odată cu aderarea României și Bulgariei la UE – balanța s-a înclinat în favoarea Europei. În acel an, exporturile către UE au atins 197 milioane euro, depășind pentru prima dată volumul celor livrate în Federația Rusă.

Un moment decisiv l-a constituit includerea regiunii, în 2008, în regimul de Preferințe Comerciale Autonome oferit de UE, iar în 2016 în Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), parte a Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova. Aceste instrumente au permis companiilor din regiune – care activează legal în cadrul juridic al Republicii Moldova – să exporte fără taxe și fără cote pe piața europeană. Chiar și în condițiile statutului politic nerezolvat, tot mai mulți agenți economici transnistreni s-au adaptat la cerințele de calitate și conformitate ale UE pentru a menține acest acces vital.

În paralel, exporturile către Federația Rusă au înregistrat un declin constant: de la un vârf de 252,9 milioane euro în 2008, acestea s-au prăbușit până la 21,1 milioane euro în 2024. Printre cauze se numără instabilitatea geopolitică, scăderea cererii și destrămarea rețelelor logistice, cu un punct de cotitură evident după declanșarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.

Exporturile către UE au urmat un traseu ascendent clar, depășind 320 milioane euro în anii 2021 și 2022. Această tendință de reorientare spre Vest este dublată de o creștere semnificativă a volumului importurilor. Astfel, importurile regiunii au crescut de la 153 milioane euro în 2016 la 740 milioane euro în 2021, ceea ce reflectă atât expansiunea reală a comerțului, cât și o mai bună raportare a fluxurilor comerciale.

Importurile din UE au crescut substanțial, de la 32,7 milioane euro în 2006 la aproape 380 milioane euro în 2023, consolidând statutul Uniunii Europene drept principal partener comercial. Ucraina a cunoscut un salt remarcabil după 2017, cu un vârf de 144 milioane euro în 2018, în timp ce Rusia și-a pierdut treptat rolul de furnizor-cheie, înregistrând un declin accentuat după 2019. În același timp, și alte state și-au crescut ponderea în totalul importurilor, ceea ce indică o diversificare tot mai mare a surselor de aprovizionare.

În ansamblu, regiunea transnistreană s-a reorientat durabil spre piața UE, nu doar din considerente economice, ci și ca reacție pragmatică la noile realități geopolitice. Această evoluție consolidează o tendință clară de integrare economică europeană, chiar și în lipsa unei recunoașteri politice sau soluții instituționale pentru statutul regiunii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#transnitria #Europa #economie #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova traversează o schimbare structurală în agricultură, iar producția realizată de întreprinderile agricole câștigă tot mai mult teren în fața agriculturii de subzistență. În acest context, dezvoltarea sistemelor de irigare devine una dintre principalele condiții pentru creșterea competitivității sectorului, susține Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”.

Potrivit economistului, producția agricolă a Republicii Moldova ar putea ajunge în 2026 la 51,6 miliarde de lei, față de 46,7 miliarde de lei în 2025. Nivelul ar depăși precedentul record de 48,4 miliarde de lei, înregistrat în 2021.

Creșterea este susținută aproape integral de agricultura organizată. În 2026, producția realizată de întreprinderile agricole este estimată la 31,5 miliarde de lei, comparativ cu 27 de miliarde în 2025 și 29,4 miliarde în 2021. În același timp, agricultura de subzistență ar urma să ajungă la 20,1 miliarde de lei, față de 19,7 miliarde în 2025.

„Noi de la agricultură de subzistență trecem la agricultură organizată”, a declarat Ioniță, subliniind că această transformare creează premisele pentru investiții mai mari în infrastructura de irigare.

Potrivit estimărilor sale, producția agricolă din acest an ar putea ajunge la aproximativ 95% din nivelul înregistrat în 1991. Singurul an în care agricultura s-a apropiat mai mult de nivelul de la independență a fost 2021, când producția a reprezentat 99,1%.

Problema majoră rămâne însă irigarea. Deși în 2025 figurau aproximativ 217,5 mii de hectare amenajate pentru irigare, în realitate ar fi irigate doar 30–40 de mii de hectare, adică aproximativ 1,6% din suprafața agricolă a țării.

Pentru comparație, în 1990 erau irigate aproape 290 de mii de hectare, iar în anul 2000 peste 300 de mii de hectare.

„Dacă vorbim de o agricultură performantă, fără irigare acest lucru nu îl poți avea”, a punctat economistul.

Declinul este vizibil și în consumul de apă. În 1990, pentru irigații erau utilizate circa 898 de milioane de metri cubi de apă, în timp ce în 2025 volumul a coborât la doar 21 de milioane de metri cubi. Astfel, consumul de apă pentru irigații s-a redus de aproximativ 40 de ori în ultimii 35 de ani.

În prezent, Republica Moldova utilizează aproximativ 28 de metri cubi de apă pentru fiecare hectar de teren agricol, față de 276 de metri cubi în România și 90 de metri cubi în Ucraina.

Ioniță susține că problema nu ține doar de cantitatea de apă disponibilă, ci și de capacitatea redusă a țării de a o utiliza. Republica Moldova folosește aproximativ 0,4% din resursele sale regenerabile de apă, față de 1,7% în Ucraina și 1,1% în România. În statele europene cu agricultură puternic dependentă de irigare, ponderea este mult mai mare: 17% în Spania, 11,9% în Grecia și 8,9% în Italia.

Totodată, aproximativ 87% din resursele regenerabile de apă ale Republicii Moldova provin din afara țării, în principal prin râurile care vin din Ucraina și sunt alimentate inclusiv din România.

Expertul identifică două motive majore pentru care irigarea devine o prioritate: trecerea spre o agricultură organizată, bazată pe investiții, și reducerea cantității medii de precipitații.

„Cu o agricultură fără irigare Moldova nu are cum să devină competitivă în cadrul UE”, avertizează Veaceslav Ioniță.

În 2026, Guvernul ar putea aloca aproape 85 de milioane de lei pentru dezvoltarea sistemelor de irigare, ceea ce ar reprezenta cea mai mare sumă anuală destinată până acum acestui sector. În perioada 2010–2025, subvențiile acordate de stat pentru irigare au însumat aproximativ 530 de milioane de lei, iar investițiile totale sunt estimate la circa 1,7 miliarde de lei.

Potrivit lui Ioniță, necesarul real este însă mult mai mare. Pentru dezvoltarea unui sistem performant de irigare ar fi nevoie de aproximativ 3 miliarde de euro, echivalentul a circa 15% din PIB. Aproximativ o treime din sumă ar trebui să vină de la stat, iar restul din investiții private.

Economistul estimează că în octombrie 2026 Republica Moldova ar putea obține o finanțare externă importantă pentru irigare, pe care o califică drept potențial cea mai mare atrasă vreodată în acest domeniu.

În opinia sa, fără investiții mult mai consistente, agricultura moldovenească riscă să rămână vulnerabilă în fața secetei și necompetitivă în raport cu producătorii din Uniunea Europeană.

#seceta #Agricultură #Moldova