Lux pe bani murdari: milionar din Chișinău, acuzat de evaziune și spălare de bani

08 Aug. 2025, 10:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2025, 10:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează o schemă complexă de evaziune fiscală și spălare de bani, în care este vizată o persoană fizică din Chișinău.

Potrivit anchetei, bărbatul ar fi desfășurat activități economice ilegale, fără declararea acestora organelor fiscale, cauzând un prejudiciu semnificativ bugetului de stat. Pentru a ascunde proveniența ilicită a veniturilor, acesta ar fi realizat multiple tranzacții financiare și ar fi achiziționat bunuri mobile și imobile în valoare totală de aproximativ 10,6 milioane de lei.

Printre bunurile identificate se numără autoturisme de lux, terenuri și imobile situate în municipiul Chișinău, achiziționate între anii 2020 și 2025, atât pe numele suspectului, cât și pe numele unor persoane interpuse.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia și la alte persoane implicate, autoritățile au ridicat: extrase bancare, ordine de încasare și depunere a mijloacelor bănești efectuate în Republica Moldova și în alte state membre ale Uniunii Europene, carduri bancare emise în țară și peste hotare, telefoane mobile, laptopuri și un bloc de sistem și documente și înscrisuri relevante pentru cauză.

Bunurile au fost puse sub sechestru, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea altor persoane implicate și recuperarea prejudiciului adus bugetului public.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Oct. 2026, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Oct. 2026, 09:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Muncitorii străini angajați, inclusiv la muncă necalificată, beneficiază de un prag salarial de 8 700 de lei, în timp ce salariul minim în Republica Moldova este de 6 300 de lei, susține vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu Sainciuc. Acesta critică diferența de 2 400 de lei și afirmă că oferirea unor salarii mai atractive cetățenilor țării ar putea contribui la ocuparea locurilor de muncă vacante.

Sainciuc a explicat că, potrivit cadrului legal actual, lucrătorilor migranți li se garantează un salariu de cel puțin 50% din salariul mediu lunar prognozat pe economie. Raportat la valoarea de 17 400 de lei pentru anul curent, acest prag ar constitui 8 700 de lei.

„8700 de lei pentru ei e garantat salariul. Ei sunt într-un avantaj mai mare decât cetățenii noștri, ceea ce nu e corect. Lor li se mai oferă hrană, cazare, transport”, a declarat reprezentantul sindicatelor, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Sainciuc consideră că angajatorii ar trebui să ofere condiții salariale similare și cetățenilor Republicii Moldova, pentru a atrage pe piața muncii persoanele care nu au un loc de muncă.

„Nu trebuie să mizăm pe străini. Același salariu achitat străinilor trebuie să-l dăm cetățenilor noștri. Noi avem mulți care sunt apți de muncă, dar nu au un loc de muncă. Avem tineri care nici nu învață, nici nu lucrează. Trebuie să le dăm un salariu motivant”, a afirmat vicepreședintele CNSM.