Bula creditelor se umflă: împrumuturile neperformante, plus 26% într-un an

11 Oct. 2025, 11:17
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
11 Oct. 2025, 11:17 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Piața creditării din Republica Moldova continuă să se extindă, dar odată cu creșterea portofoliilor bancare se accentuează și riscurile. Potrivit datelor Ministerului Economiei, în prima jumătate a anului 2025 volumul creditelor neperformante – adică al împrumuturilor care nu mai sunt rambursate la timp – a ajuns la 4,3 miliarde de lei, în creștere cu 26,4% față de iunie 2024.

Deși băncile au majorat semnificativ volumul creditelor noi și soldul portofoliilor active, ritmul în care apar credite problematice începe să ridice semne de întrebare. Totuși, ponderea acestora în totalul creditelor s-a redus ușor, de la 4,9% la 4,5%, datorită creșterii accelerate a creditelor performante.

În prima jumătate a anului, volumul creditelor noi acordate persoanelor fizice a însumat 13,6 miliarde lei, cu 50% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024. Cele mai dinamice segmente au fost creditele de consum (+32,5%) și creditele ipotecare, care s-au dublat. Ministerul explică această evoluție prin scăderea ratelor dobânzilor la împrumuturile în lei, care au devenit mai accesibile.

În același timp, creditele pentru companii au ajuns la 26 miliarde lei, cu o creștere anuală de 28,5%. Sectorul comercial rămâne cel mai activ beneficiar (35,7% din total), urmat de agricultură (10,2%), servicii (+38%) și industrie alimentară (+10,3%).

Ca urmare, portofoliul total de credite din sistemul bancar a urcat la 94 miliarde lei la sfârșitul lunii iunie 2025, cu 35% mai mult decât în 2024. Din această sumă, 53,6 miliarde lei revin companiilor, iar 40,3 miliarde lei – persoanelor fizice, ale căror împrumuturi s-au majorat cu 42,4%.

Ministerul Economiei atrage atenția că, deși băncile dispun de lichiditate suficientă – gradul de acoperire a creditelor prin depozite este de 136,9% –, ritmul rapid al creditării și creșterea vizibilă a creditelor neperformante impun prudență.

„Expansiunea creditării, combinată cu presiuni inflaționiste și o scădere a puterii de cumpărare, ar putea transforma împrumuturile neperformante într-un risc sistemic dacă tendința persistă”, se arată în analiza ministerului.

În prezent, fiecare al douăzeci și doilea credit din sistem este neperformant, iar evoluția acestei categorii va depinde de capacitatea debitorilor de a-și menține solvabilitatea într-un context economic fragil.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.