Banii de la FMI nu au venit! Gavrilița: Ne-am finanțat mai ieftin din UE, iar costurile datoriei sunt mai mici

12 Nov. 2025, 12:57
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2025, 12:57 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a declarat că în anul 2025 Republica Moldova nu a primit ultima tranșă din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) în  sumă de 170 de milioane de doalri, însă acest lucru nu a afectat stabilitatea bugetară a țării.

„În anul 2025 nu au mai fost subevaluări în cadrul programulu. Tranșa, respectiv, nu a fost deblocată, dar a fost un an în același timp în care am avut resurse suficiente”, a spus Adrian Gavriliță, comentând situația actuală a finanțării externe.

Potrivit ministrului, chiar dacă FMI nu a transferat tranșa planificată, bugetul de stat a fost executat fără dificultăți, iar costurile de deservire a datoriei publice s-au redus cu circa 300 de milioane de lei.

„Dacă o să observați și rectificarea bugetului, aceasta are o reducere de circa 300 milioane în costuri de servire a datoriei. Prin urmare, nu a fost o problemă”, a explicat Gavrilița.

Oficialul a precizat că, în luna decembrie, autoritățile urmează să reia discuțiile în cadrul unei comisii comune pentru a analiza posibilitatea relansării cooperării cu FMI și eventualele acoperiri financiare.

Progarmaul Chișinăului cu FMI s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie, iar fondul nu a traansferat ultima tranșă de 170 de milioane de euro echivalentul a 2,9 miliarde de lei.

18 Aug. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Aug. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

15 încăperi nelocuibile, cu o suprafață totală de aproximativ 646,6 metri pătrați, gestionate de Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, ar putea fi scoase la privatizare prin licitație. Propunerea de includere a acestor bunuri în lista proprietăților de stat supuse privatizării a venit din partea Aeroportului, printr-un demers transmis Agenției Proprietății Publice la 16 iunie 2026.

Spațiile, indicate ca subsoluri, sunt amplasate în blocuri de locuințe din Chișinău, în special în sectorul Botanica, pe bulevardele Dacia 71/2 și 73/2, dar și pe strada Calea Ieșilor, 45. Cea mai mare încăpere din listă are 258,7 metri pătrați și se află pe strada Calea Ieșilor, 45.

Printre celelalte spații se regăsesc încăperi de 53,4 metri pătrați, 53,2 metri pătrați și 52 de metri pătrați, dar și spații mult mai mici, de aproximativ 15–17 metri pătrați. Toate sunt prevăzute pentru vânzare prin licitație.

Motivul este unul simplu: aceste spații nu sunt necesare activității Aeroportului. Documentul precizează că ele nu se află în perimetrul operațional al Aeroportului Internațional Chișinău, pe platforma aeroportuară sau pe terenul aferent și nu au fost, nu sunt și nu urmează să fie utilizate pentru activități operaționale, de producție ori comerciale.

În plus, încăperile nu fac parte din bunurile depuse în capitalul social al întreprinderii, iar menținerea lor în gestiunea Aeroportului nu mai este considerată justificată din punct de vedere funcțional. APP susține că înstrăinarea acestor spații nu va afecta integritatea patrimoniului întreprinderii și nici activitatea aeroportuară.

Proiectul nu stabilește deocamdată prețurile de pornire și nici data licitațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!