Stocurile de securitate de gaze cresc cu 13%: după o iarnă grea, Moldova își majorează rezervele

27 Apr. 2026, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Apr. 2026, 17:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Stocurile de securitate de gaze naturale ale Moldovei urmează să fie majorate, pentru a acoperi mai bine consumul în situații de criză. Guvernul propune creșterea acestora de la 50 milioane de metri cubi la 56,3 milioane de metri cubi, adică cu 6,5 milioane metri cubi mai mult decât în prezent, o majorare de circa 13%.

Este vorba despre rezervele strategice de gaze pe care statul trebuie să le aibă disponibile pentru situații excepționale, cum ar fi întreruperi de livrări sau crize energetice. Noul volum este calculat în baza consumului real din iarna trecută și reprezintă echivalentul a 10 zile de consum mediu zilnic, nivel minim prevăzut de lege.

Autoritățile explică faptul că aceste stocuri au fost crescute treptat în ultimii ani: de la un nivel de acoperire de 4 zile în 2022, la 8 zile în 2023, iar ulterior la 10 zile, conform cerințelor legale. Ajustarea actuală vine pentru a ține cont de consumul mai mare înregistrat în sezonul rece 2025–2026.

Proiectul mai prevede că aceste rezerve vor putea fi utilizate doar în condiții stricte: în cazul instituirii stării de alertă de către Guvern sau a stării de urgență de către Parlament, la decizia Comisiei Naționale de Management al Crizelor.

În ceea ce privește costurile, documentul precizează că nu vor fi alocate fonduri suplimentare din bugetul de stat. Cheltuielile pentru constituirea și menținerea stocurilor sunt acoperite de furnizorii de gaze, prin contribuții incluse în sistemul pieței.

Autoritățile susțin că majorarea este necesară pentru a asigura continuitatea livrărilor în perioade critice și pentru a reduce riscurile în sezonul rece, când consumul este cel mai ridicat. Proiectul urmează să fie consultat și avizat, iar ulterior aprobat de Guvern.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.