Băncile, obligate să pună mai mulți bani deoparte! Creditele au scăpat de sub control și cresc mai rapid decât economia

29 Apr. 2026, 13:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
29 Apr. 2026, 13:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei atrage atenția în privința ritmului accelerat al creditării, care începe să depășească evoluția economiei, chiar dacă, per ansamblu, sistemul financiar rămâne stabil, potrivit concluziilor membrilor Comitetului Național de Stabilitate Financiară.

Astfel, împrumuturile cresc mai rapid decât PIB-ul, iar raportul credit/PIB a depășit trendul pe termen lung pentru al treilea trimestru consecutiv. În acest context, BNM a decis să majoreze amortizorul anticiclic de capital la 1,5%, cu începere din luna mai 2026, o măsură menită să tempereze riscurile de supraîncălzire.

În același timp, calitatea creditelor se îmbunătățește ușor. Rata creditelor neperformante a scăzut la 4,1%, iar după standardele internaționale IFRS 9 — la doar 1,4%, nivel apropiat de media regională.

BNM susține că băncile rămân solide, cu rezerve de lichiditate peste cerințe și expuneri reduse la riscuri de piață sau de concentrare. Inclusiv instituțiile de importanță sistemică sunt considerate reziliente, respectând cerințele de capital și lichiditate.

Pe segmentul creditării nebancare, portofoliul a crescut cu 4,2%, însă fără deteriorarea calității împrumuturilor, iar riscurile sunt evaluate drept reduse.

Sectorul asigurărilor arată, de asemenea, robust: solvabilitatea ajunge la 165% pentru asigurările generale și la un impresionant 604% pentru cele de viață — mult peste pragul minim. Lichiditatea rămâne ridicată, iar nivelul reasigurării indică o gestionare eficientă a riscurilor.

Pe piața de capital, autoritățile nu identifică riscuri sistemice, dar confirmă progrese în lansarea Bursei Internaționale a Moldovei, proiect considerat esențial pentru dezvoltarea pieței financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Iul. 2026, 16:47
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
30 Iul. 2026, 16:47 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Omul de afaceri Veaceslav Platon contestă în instanță extrădarea sa din Marea Britanie în Republica Moldova, susținând că dosarele penale intentate pe numele său au un caracter politic. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor desfășurate la Tribunalul Westminster Magistrates din Londra, scrie Reuters.

Platon, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în capitala britanică anul trecut, după ce autoritățile moldovene au solicitat extrădarea sa. Procurorii îl acuză că ar fi participat la o schemă de spălare de bani prin care, între 2010 și 2014, ar fi fost transferate aproximativ 22 de miliarde de dolari din Rusia prin intermediul sistemului bancar moldovenesc, precum și de alte infracțiuni.

Potrivit acuzării, Platon ar fi făcut parte dintr-o rețea care utiliza conturi deschise la Moldindconbank, instituție financiară în care acesta deținea acțiuni. Procurorii susțin că fondurile erau prezentate drept plăți comerciale sau împrumuturi legitime, însă rambursarea acestora era blocată intenționat, iar ulterior erau inițiate procese în instanță pentru a conferi aparență de legalitate transferurilor.

În fața instanței britanice, Veaceslav Platon a declarat că dosarele penale împotriva sa urmăresc eliminarea sa ca adversar politic și confiscarea participațiilor pe care le-ar fi deținut la Moldindconbank și Moldova Agroindbank.

„Am fost proprietarul acțiunilor celor mai mari două bănci din țară și al trei dintre cele mai mari companii de asigurări. Nu exista o persoană mai influentă în domeniul economic și financiar decât mine, iar ea m-a perceput ca pe o amenințare”, a afirmat Platon, referindu-se la președinta Maia Sandu.

Acesta a mai declarat că intenționa să sprijine parcursul proeuropean al Republicii Moldova, însă a susținut că Maia Sandu ar fi adoptat încă de la început o poziție potrivit căreia doar ea reprezintă „binele pentru țară”.

Autoritățile moldovene resping însă aceste acuzații. În documentele depuse la dosar, reprezentanții Republicii Moldova susțin că procedurile penale nu au motivație politică, ci se bazează pe probe cu presupuse activități infracționale.

„Urmăririle penale împotriva lui Veaceslav Platon nu sunt motivate politic. Ele se bazează pe dovezi ale unor infracțiuni care au dus la formularea unor acuzații întemeiate”, se arată în poziția autorităților moldovene prezentată instanței.

Audierile cu privire la cererea de extrădare vor continua pe parcursul lunii august și vor fi reluate în noiembrie. Instanța britanică urmează să pronunțe o decizie la o dată ulterioară.