Vladimir Cebotari neagă perchezițiile la FlyOne: Compania nu este vizată

15 Mai 2026, 15:14
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Mai 2026, 15:14 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Vladimir Cebotari, unul dintre fondatorii companiei aeriene FlyOne, a declarat pentru BANI.MD că operatorul aerian nu este vizat de percheziții.

Reacția vine după ce anterior au apărut informații privind desfășurarea unor acțiuni ale PCCOCS, Serviciului Fiscal de Stat și Poliției în legătură cu FlyOne.

„Compania nu este vizată în careva percheziții”, a declarat Vladimir Cebotari pentru sursa citată.

Într-un comunicat de presă PCCOCS susține că: „de comun cu ofițerii SFS, au desfşurat percheziții la Chişinău, într-o cauă de evaziune fiscală şi spălare de bani. Acțiunile procesual-penale, desfăşurate cu sprijinul angajaților “Fulger,” au vizat o companie de construcții (inclusiv în oficiile unei companii aeroportuare), într-o cauză de evaziune fiscale şi spăare de bani. Alte amănunte urmează a fi comunicate pe parcurs, cu asigurarea prezumției nevinovăției, potrivit legii”..

FlyOne a fost fondată în 2015, în perioada în care Cebotari era ministru al Justiției și unul dintre apropiații fostului lider democrat Vlad Plahotniuc. Potrivit datelor publice, printre fondatori s-a numărat și soția acestuia, Maria Cebotari, care deținea 40% din acțiuni.

Compania a operat primele curse charter în aprilie 2016, iar în 2017 a lansat zboruri regulate de pasageri, inclusiv spre Moscova. În prezent, FlyOne operează curse regulate și charter către mai multe destinații externe.

Anterior, Centrul de Investigații Jurnalistice a scris că unul dintre partenerii de afaceri din spatele companiei ar fi fost Mircea Maleca, care ar fi utilizat drept acționar formal pe fostul său socru, Tudor Carabadjac.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.