Descoperă startupuri și istorii inspiraționale. Listă de lectură pentru toți antreprenorii

03 Iul. 2021, 09:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
03 Iul. 2021, 09:30 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Lectura este una dintre acele metode care contribuie la dezvoltarea noastră personală și profesională. Cărțile recomandate te vor inpira să contribui la dezvoltarea startupului tău, pentru că ele relatează istorii de succes.

1. Airbnb. The Airbnb Story – Leigh Gallagher

Istoria Airbnb, una dintre cele mai fascinante. Despre cum au început, cum s-au comportat, cum s-au comportat în situații critice. Din păcate, această istorie contrazicw ultimele știri despre companie.

2. Uber. The Wild Ride – Adam Lashinsky

Dar Uber este despre altceva. Despre creștere rapidă, concurență dură și uneori acerbă. Proprietar fără compromisuri și despre scandaluri, scandaluri, scandaluri. Dar și despre mari victorii.

3. Snapchat. How to Turn Down a Billion Dollars – Billy Gallagher.

Snapchat este despre încredere în produsul său, despre efectul nerealist al viralității, despre o ceartă cu un cofondator și un război cu Zuckerberg.

4. Instagram. No Filter – Sarah Frier

Povestea Instagram ar putea fi similară cu Snapchat, dar au ales strategia de exit, nu IPO. Și fondatorii lor sunt foarte diferiți, dar Instagram a avut doar de câștigat în ultimii ani.

 5. Theranos. Bad Blood – John Carreryrou

Această carte este despre glorioasa ascensiune și căderea asurzitoare a lui Theranos. Despre o minciună uriașă și o mare încredere în produsul tău. Fiecare se poate regăsi în această istorie.

 6. WeWork. Billion Dollar Loser – Reeves Wiedeman

Adam Newman și WeWork au avut întotdeauna talentul de a captiva investitorii. Cum? Puteți afla despre acest lucru din carte.

7. Moz. Lost and Founde – Rand Fishkin

O poveste despre o startup, obișnuită, scrisă chiar de fondatorul său. Acesta nu este un unicorn sau un startup arhicunoscut,dar asta nu face ca cartea să fie mai puțin interesantă. Da, cărțile nu scriu întotdeauna numai despre startupuri excepționale, se întâmplă ca deseori să reflecteze istoria celor ordinare.

13 Oct. 2026, 14:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Oct. 2026, 14:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova urmează să investească aproximativ 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemelor de irigare din raioanele Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă. Proiectul va permite irigarea a 6 900 de hectare de terenuri agricole, ceea ce reprezintă însă doar 0,4% din suprafața agricolă totală a țării, estimată la 1,7 milioane de hectare.

Finanțarea proiectului va fi asigurată din împrumuturi, granturi și contribuții ale autorităților. Cea mai mare parte a banilor, 102,9 milioane de euro, va proveni dintr-un împrumut acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), echivalentul a aproximativ 79% din valoarea totală a investiției. Restul finanțării va fi acoperit din granturi și contribuția autorităților și fermierilor.

Raportată la suprafața care urmează să beneficieze de irigare, investiția se ridică la aproximativ 18 840 de euro pentru fiecare hectar. Suma reflectă costul mediu al infrastructurii raportat la suprafața deservită, nu costul efectiv al irigării unui hectar.

Proiectul vine în contextul în care Republica Moldova utilizează pentru irigare doar o mică parte din terenurile sale agricole. Potrivit estimărilor disponibile, în prezent sunt irigate efectiv între 30 mii și 40 mii de hectare, echivalentul a numai 1,8–2,4% din suprafața agricolă a țării.

Cele 6 900 de hectare incluse în noul proiect reprezintă între 17,3% și 23% din suprafața irigată efectiv în prezent. Dacă întreaga suprafață va fi adăugată celei deja irigate, fără suprapuneri, totalul ar putea crește la aproximativ 36.900–46.900 de hectare, adică 2,2–2,8% din terenurile agricole ale Republicii Moldova.

Diferența față de perioada sovietică este mare. Înainte de destrămarea URSS, pe teritoriul actual al Republicii Moldova erau irigate peste 300.000 de hectare. În prezent, suprafața irigată efectiv reprezintă aproximativ o zecime din acel nivel, dacă este luat drept reper pragul de 300 mii de hectare.

Chiar și după realizarea investiției de 130 de milioane de euro, Republica Moldova ar urma să irige efectiv de peste șase ori mai puține terenuri decât în perioada în care funcționau marile sisteme de irigare construite în anii sovietici.