Gazul se scumpește, tariful tremură! Energocom nu exclude o nouă ajustare

15 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 16:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom nu exclude o eventuală ajustare a tarifului la gazele naturale dacă evoluțiile pieței vor modifica semnificativ costul de achiziție, însă spune că este prea devreme pentru a estima nivelul unei posibile scumpiri. Într-un răspuns oferit BANI.MD, compania precizează că prețul mediu ponderat de procurare inclus în actualul tarif este de 598,52 euro pentru o mie de metri cubi.

Energocom amintește că aplică tariful reglementat aprobat prin Hotărârea ANRE, în vigoare din 1 septembrie. Anume în acest calcul, aprobat de regulator, este inclus prețul mediu ponderat de 598,52 EUR/1000 m³.

Compania precizează că valoarea de circa 630 de dolari pentru mia de metri cubi, invocată anterior în fundamentarea tarifului, nu poate fi folosită direct ca reper pentru costul gazelor din întreaga perioadă următoare, deoarece aceasta trebuie analizată în funcție de perioada și parametrii pentru care a fost efectuat calculul.

„Pentru tariful aplicat în prezent, reper este prețul mediu ponderat aprobat de ANRE prin Hotărârea nr. 512 din 21.08.2026”, se arată în răspunsul Energocom pentru BANI.MD.

Întrebată dacă, în condițiile în care prețul de achiziție ar fi urcat la peste 830 de dolari pentru mia de metri cubi, există riscul unei noi solicitări de majorare a tarifului, compania a invocat metodologia ANRE.

Potrivit pct. 60 din Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355 din 13 august 2021, dacă apar factori obiectivi care generează necesitatea majorării sau micșorării venitului reglementat cu peste 1%, furnizorul sau Agenția poate iniția procedura de ajustare a prețurilor în vigoare.

Energocom subliniază însă că, la această etapă, ar fi prematură estimarea unui nou tarif.

„O parte importantă a prețurilor pentru volumele care urmează să fie livrate în sezonul rece încă se formează, iar costul mediu ponderat depinde atât de prețurile efective de achiziție, cât și de volumele consumate în fiecare perioadă”, precizează compania.

Prin urmare, o eventuală ajustare a tarifului va putea fi calculată doar în baza parametrilor reali de achiziție și consum, conform metodologiei ANRE.

Energocom mai spune că monitorizează permanent evoluțiile de pe bursele internaționale și situația geopolitică, pe care o califică drept „foarte imprevizibilă”.

Ultima majorare a tarifului la gaz a fost operată la 1 septembrie când a crescut cu peste 40%, la 20,30 lei metru cub.

15 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 16:45 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei dintre cele mai mari șase rafinării rusești care produc motorină și-au redus semnificativ producția sau și-au oprit complet activitatea în luna septembrie, după ce au fost avariate în urma atacurilor cu drone ucrainene, relatează Reuters.

Potrivit calculelor agenției, bazate pe date furnizate de participanți de pe piața petrolieră, rafinăriile din Omsk, Kirishi („Kinef”), Volgograd, Perm, NORSI („Nijegorodnefteorgsintez”) și Taneco din Nijnekamsk asigură împreună aproximativ jumătate din producția de motorină a Rusiei.

Situația este deosebit de gravă la unele dintre aceste unități. Sursele Reuters susțin că rafinăria „Kinef” din Kirishi a oprit complet producția, în timp ce rafinăriile din Volgograd și NORSI funcționează la aproximativ un sfert din capacitatea lor proiectată. În consecință, producția de motorină la aceste combinate este de câteva ori mai mică decât în condiții normale.

Și rafinăria Taneco a fost vizată duminică de un atac cu drone. Sursele citate de Reuters au precizat însă că este încă prea devreme pentru a evalua amploarea pagubelor și impactul asupra producției.

Problemele de aprovizionare cu motorină din Rusia au ajuns recent și în centrul declarațiilor președintelui american Donald Trump. Pe 13 septembrie, acesta i-a cerut Ucrainei să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești, susținând că acestea contribuie la penuria de motorină și la creșterea prețurilor la nivel mondial.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, în primele opt luni ale acestui an, o rafinărie rusească a fost lovită cu succes, în medie, o dată la fiecare trei zile.

Atacurile ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești au redus producția de carburanți și au determinat Moscova să introducă restricții asupra exporturilor de benzină, motorină și combustibil pentru aviație.

Înaintea introducerii restricțiilor, exporturile rusești de motorină coborâseră sub un milion de tone în luna iunie, potrivit estimărilor traderilor. Dacă sunt incluse și produsele de motorină de calitate inferioară, volumul total al exporturilor a fost de aproximativ 1,8 milioane de tone. Prin comparație, în urmă cu un an, când rafinăriile rusești funcționau normal, exporturile de motorină ajungeau la aproximativ 2,5 milioane de tone pe lună, iar împreună cu motorina de calitate inferioară ajungeau la 3,3–3,4 milioane de tone lunar. Datele LSEG arată că Turcia și Brazilia au fost printre principalii cumpărători ai motorinei rusești în ultimele luni.