Războiul cu Iranul îi costă pe americani 38 de miliarde de dolari. Nota crește cu 3 miliarde lunar

17 Sept. 2026, 18:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Sept. 2026, 18:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Războiul purtat de Statele Unite împotriva Iranului a ajuns la șase luni și a generat deja costuri de aproximativ 38 de miliarde de dolari, potrivit unei evaluări a Congressional Budget Office (CBO), instituția nepartizană care oferă analize bugetare pentru Congresul american. Dacă ostilitățile continuă, cheltuielile ar putea crește cu aproximativ 3 miliarde de dolari în fiecare lună.

Estimarea include costurile înregistrate până la 1 august și vine în contextul în care administrația președintelui Donald Trump caută soluții pentru încheierea conflictului și redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz, una dintre principalele rute maritime pentru transportul mondial de energie.

CBO avertizează că efectele războiului s-ar putea resimți și în economia americană. Conflictul ar putea majora inflația din SUA cu aproximativ 0,5 puncte procentuale în primele trei luni ale anului 2027, în principal din cauza perturbărilor de pe piețele energetice.

Costurile estimate de CBO sunt apropiate de cifra de 37,5 miliarde de dolari prezentată în iulie de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. O parte importantă a cheltuielilor este legată de consumul accelerat de muniții. Potrivit CBO, refacerea anumitor stocuri americane ar putea dura aproximativ cinci ani, iar deficitul unor categorii de muniții, inclusiv al interceptoarelor pentru sistemele de apărare antirachetă, ar putea limita opțiunile Pentagonului în cazul unui nou conflict major.

În timpul audierilor din Senat, Hegseth a cerut aproape 90 de miliarde de dolari pentru refacerea rezervelor de muniții și a avertizat asupra unor posibile deficite critice. Administrația Trump respinge însă evaluările privind o eventuală lipsă de muniții. Casa Albă susține că armata americană dispune de suficiente resurse pentru atingerea obiectivelor stabilite de președinte, iar Pentagonul a negat, la rândul său, existența unei penurii care să-i afecteze capacitatea de operațiuni.

Cifra de 38 de miliarde de dolari nu reprezintă însă costul total al conflictului. CBO nu a inclus în calcul anumite cheltuieli, printre care cele generate de atacurile recente asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz și de loviturile asupra unor instalații militare americane din regiune. De asemenea, nu sunt incluse costurile dobânzilor pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea războiului, care ar putea adăuga alte zeci de miliarde de dolari.

Conflictul pune presiune și mai mare pe finanțele Statelor Unite, în condițiile în care datoria publică totală a SUA a depășit 40 trilioane de dolari în august.

17 Sept. 2026, 16:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Sept. 2026, 16:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Vamal propune reguli noi pentru vămuirea coletelor poștale internaționale, cu proceduri pentru declarare, control, plata taxelor și returul coletelor. Proiectul de regulament, publicat pentru consultări publice, introduce un sistem în mare parte electronic și stabilește exact ce tip de declarație trebuie folosită în funcție de valoarea și natura bunurilor.

Coletele care intră în Republica Moldova sunt împărțite în patru categorii. Prima cuprinde trimiterile cu obiecte de corespondență, a doua – coletele cu bunuri de până la 150 de euro, a treia – cele cu valoarea între 150,01 și 1 000 de euro, iar a patra – coletele care depășesc 1 000 de euro.

Pentru coletele de până la 150 de euro comandate online, atunci când se aplică regimul special pentru vânzările la distanță, va fi folosită declarația vamală simplificată. În funcție de mecanismul fiscal utilizat, TVA poate fi calculată și achitată de intermediarul implicat în vânzare. În acest caz, intermediarul este responsabil atât de plata TVA, cât și, după caz, de obligațiile privind garanția.

Există și situația în care operatorul poștal prezintă coletul la vamă în numele destinatarului. Atunci operatorul poștal va încasa TVA de la persoana care primește coletul și o va transfera la bugetul de stat. Tot operatorul va trebui să asigure garanția prevăzută de legislație, dacă aceasta este necesară.

Pentru coletele de până la 150 de euro pentru care este datorată TVA, liberul de vamă va fi acordat numai după ce sistemul vamal verifică dacă taxa a fost achitată sau dacă există o garanție suficientă pentru acoperirea ei. Regulamentul permite, în anumite condiții, achitarea TVA într-un termen de până la 30 de zile, cu condiția existenței garanției.

O atenție aparte este acordată coletelor primite de persoane fizice. Vama va analiza dacă bunurile sunt destinate consumului personal sau dacă pot indica o activitate comercială. Vor fi luate în calcul natura și cantitatea produselor, precum și caracterul ocazional al trimiterii. Destinatarul trebuie să confirme că bunurile nu sunt destinate activității comerciale. Dacă nu poate confirma acest lucru, funcționarul vamal poate schimba categoria coletului.

Pentru coletele trimise de la o persoană fizică la alta, cu caracter necomercial, rămân prevăzute anumite scutiri de drepturi de import pentru bunurile de până la 150 de euro, cu respectarea limitelor cantitative stabilite de legislație. Regulamentul prevede și că, în anumite cazuri, frecvența acestor trimiteri nu poate depăși un colet la 14 zile, indiferent de operatorul poștal utilizat.

Un alt detaliu important este că, dacă într-un colet sunt mai multe tipuri de produse, costurile de transport care nu sunt deja incluse în valoarea mărfurilor vor fi repartizate între produse în funcție de greutatea lor. Regulamentul prevede, de asemenea, că valoarea bunurilor trebuie justificată prin documentele care însoțesc coletul, iar Serviciul Vamal poate solicita acte suplimentare dacă are dubii asupra valorii declarate.

Proiectul reglementează inclusiv situațiile în care un colet trebuie returnat expeditorului. Pentru coletele care au fost deja puse în liberă circulație cu plata TVA, operatorul poștal va trebui să transmită datele privind returul și să solicite invalidarea declarației vamale, potrivit procedurii stabilite în regulament.

Noul regulament este prevăzut să intre în vigoare la 1 octombrie 2026.