Cine ar putea fi următorul secretar general al NATO? Unii oficiali spun că este timpul ca șeful să fie o femeie

Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, ocupă funcția de secretar general al NATO din octombrie 2014. Aliații i-au prelungit contractul până în septembrie 2022, iar la cartierul general au început deja discuțiile oficiale pentru stabilirea unui succesor. Acesta este așteptat să fie prezentat la summitul liderilor NATO de la Madrid, la sfârșitul primăverii sau la începutul verii anului viitor.

Potrivit publicației Politico, la Bruxelles și în alte capitale ale Alianței se fac deja speculații cu privire la noul șef al NATO. Unii oficiali, diplomați și analiști spun că, după 72 de ani, este timpul ca NATO să numească prima femeie în funcția civilă de vârf. Alte voci spun că, având în vedere confruntarea continuă cu Rusia, alegerea unui est-european ar trimite un semnal important Moscovei.

Trei nume îndeplinesc aceste două cerințe: foștii președinți Kolinda Grabar-Kitarović din Croația și Dalia Grybauskaitė din Lituania, precum și actualul președinte estonian Kersti Kaljulaid.

Kolinda Grabar-Kitarović a lucrat deja la sediul NATO, în calitate de secretar general adjunct pentru diplomație publică, între 2011 și 2014, dar criticii săi spun că a mizat pe dreapta dură în timpul unei campanii eșuate de realegere prezidențială în 2019.

Și numele fostului prim-ministru britanic Theresa May este vehiculat ca potențial candidat. De asemenea, Mark Sedwill, care a ocupat funcția de secretar de cabinet și consilier pentru securitate națională în timpul lui May și, pentru scurt timp, în timpul premierului Boris Johnson, a fost, de asemenea, indicat ca un potențial candidat britanic pentru NATO.

Un fost ambasador influent la NATO a declarat că există o așteptare generală că Marea Britanie va face o presiune puternică pentru postul de secretar general, ca o modalitate de a-și demonstra influența continuă în Europa după Brexit.

Cine sunt cei mai influenți membri NATO

SUA, Germania, Franța și Marea Britanie sunt considerate în mod tradițional ca fiind cele mai influente țări în procesul de selecție a secretarului general.

Dar unele țări din UE, în special Italia, cred că sunt în linie dreaptă pentru postul de vârf al NATO. Federica Mogherini, fost ministru de externe italian și fost șef al politicii externe a UE, și-a exprimat anterior interesul, dar diplomații au declarat că nu ar avea sprijinul Washingtonului și că Enrico Letta, care a fost prim-ministru italian din aprilie 2013 până în februarie 2014, este un candidat italian mai viabil.

Alți oficiali vest-europeni care ar putea fi implicați sunt premierul olandez Mark Rutte, care lucrează acum la formarea unei noi coaliții guvernamentale, și ministrul belgian de externe Sophie Wilmès, care a ocupat anterior funcția de prim-ministru interimar.

Unii observatori ai NATO au declarat că alegerea unui secretar general din țările baltice, în special a lituaniencei Grybauskaite, ar putea fi considerată prea ostilă față de Moscova, într-un moment în care președintele american Joe Biden încearcă să stabilizeze relațiile dintre Rusia și Occident.

Alți factori în decizie sunt dacă țara de origine a unui anumit candidat la funcția de secretar general îndeplinește obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare – un indicator simbolic, dar important, care ar putea spori șansele lui Kaljulaid, actualul președinte al Estoniei.

Ce șanse are Klaus Iohannis să devină șeful NATO

România este un alt aliat al NATO care îndeplinește pragul de 2%, ceea ce ar putea să-i ofere președintelui Klaus Iohannis o șansă la postul de secretar general, deși – comentează Politico – România ar putea fi considerată „un pic prea dură față” de Rusia.

În schimb, fosta președintă a Croației s-a confruntat cu unele întrebări legate de faptul că ar fi fost prea apropiată de președintele rus Vladimir Putin în timpul Cupei Mondiale 2018.

Franța nu va avea dreptul de a alege secretarul general, dar va exercita un drept de veto de facto, au declarat persoane din interiorul NATO, ceea ce anulează efectiv orice șansă a Turciei de a pretinde un post foarte important.

Președintele francez Emmanuel Macron a făcut recent presiuni pentru ca NATO să dea dovadă de o mai mare coeziune politică, un obiectiv pe care Stoltenberg l-a aprobat ca parte a unui proces recent de „reflecție” privind viitorul alianței.

#secretar general #NATO #succesor #femeie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova a importat, în 2024, 32.015 anvelope pentru utilaje agricole şi forestiere, iar în primele cinci luni din 2025 alte 15.676 bucăţi, arată un studiu semnat de economistul Iurie Rija. Extrapolat pe întregul an, ritmul actual ar putea egala sau chiar depăşi nivelul din 2024, confirmând cererea constant ridicată din sectorul agricol şi silvic.

Dacă în ianuarie 2024 o anvelopă costa, în medie, 2.980 lei, în ianuarie 2025 preţul a scăzut la 1.581 lei. Tendinţa s-a repetat în aprilie (1.112 lei vs. 2.836 lei). În ansamblu, valoarea importurilor pe ianuarie-mai 2025 (29,3 mil. lei) reprezintă doar 36,5 % din totalul de 80,1 mil. lei din 2024, deşi cantitatea este comparabilă. Rija explică scăderea prin trecerea la modele mai ieftine, presiunea concurenţei şi reconfigurarea logisticii.

Din punct de vedere al țării de proveniență a importurilor Turcia domină cu 44 % din volum (21.021 buc.) şi 53 % din valoare (58,2 mil. lei); preţ mediu stabil, ~2.770 lei/buc, China – 25 % din importuri, dar doar 12 % din valoare; preţ mediu prăbuşit în 2025 la 654 lei/buc și India, Ucraina şi România completează Top 5; împreună, cele cinci ţări acoperă 90 % din cantitate şi 88 % din valoare.

Totodată, Cehia livrează anvelope premium (preţ mediu peste 6.900 lei), iar în 2024 din Spania au fost importate seturi ultra-scumpe (24.900 lei/buc.), sumă care a revenit la normal în 2025.

Din cele 74 de companii importatoare, AGROPIESE TGR GRUP SRL asigură 38 % din volum şi 30 % din valoare. INTRP IND CHIVIRIGA VITALIE aduce doar 14 % din anvelope, dar aproape 29 % din valoare, semn că mizează pe produse premium. Primele şapte firme reprezintă peste 80 % din importuri, configurând o oligopolizare a pieţei.

În concluzie, Rija spune că: „Cererea rămâne elevată şi sezonieră, cu vârfuri înainte de lucrările de primăvară şi toamnă, iar scăderea preţurilor reflectă migrarea spre modele mai accesibile şi ofensiva furnizorilor asiatici. În același timp, importatorii moldoveni sunt dependenţi de un grup restrâns de ţări şi de câţiva importatori mari expune sectorul la riscuri logistice şi de preţ”.