Vasile Jitari, antreprenor în agricultură: Toți fug peste hotare, dar aici, acasă, la fel se pot face lucruri mărețe

20 Iul. 2021, 17:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
20 Iul. 2021, 17:05 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Vasile a fost plecat în lumea mare să-și adune bani de existență, a trăit printre străini mai bine de un an. Iar când a revenit acasă, a descoperit că tata împreună cu fratele său Ion, au construit o seră. I s-a părut o bună oportunitate și un motiv întemeiat de a sta în satul natal, la Baraboi. Așa că și-a suflecat mânecile și s-a apucat să dezvolte afacerea. Iar astăzi, familia Jitari are deja 12 sere, scrie agrofarm.md.

Vasile și Ion și-au împărțit rolurile clar, Vasile este cel care veghează ca legumele să se dezvolte frumos și sănătos, iar Ion vine cu expertiza lui de agronom licențiat. Și chiar dacă s-a angajat la Chișinău în calitate de consultant, nimic nu-l încurcă să contribuie la dezvoltarea micului business.

Vasile nu și-a întemeiat încă o familie, zice că ”s-a însurat cu serele” și că acestea îi ocupă tot timpul și energia. Dar, totodată crede că prin munca și devotamentul lui, creează un viitor sigur și liniștit copiilor pe care într-o zi îi va avea.

Totul a început de la o seră mică construită la ideea tatătului și fratelui lui Vasile Jitari, spun că au ales serele din mai multe motive.

„Afacerea am început-o de la o seră mică, aproximativ 30 de m în lungime și 8 m în lățime, ideea a venit de la tata și fratele meu. Dar acest pas, m-a făcut să îndrăgesc munca în sere și dragostea pentru pământ.Și serele sunt o soluție pentru agricultori,în ultima perioadă, clima a devenit o problemă. Ploile sunt toxice, căldurile sunt mari și grindina distruge totul. În seră e mai bine, pământul e protejat, lucrul mai puțin, dar roadă mai multă reușești să culegi. De asemenea, avem avantajul de a ieșit primăvara devreme cu produse pe piață și putem obține un preț mai mare. La fel și toamna, în câmp deja se termină toată producția, în sere, încă este.”

Antreprenorul pune accent mai mult pe roșii (70% din sere cresc roșii, iar în restul 30% sunt castraveți).

Vasile spune că vând producția la un preț angro unui cumpărător, care la rândul său vinde legumele în piețele din Chișinău.

Până acum nu au calculat ce producție au avut din cauza unor dificultăți cu care s-au confruntatși au unor greșeli pe care le-au comis, dar în viitor au deja un plan bine stabilit.

„Până acum nu am calculat, am avut câteva probleme, câteva greșeli, cu care ne-am confruntat. Nu reușeam în totalmente să udăm în sere, nu reușeam cu lucrul, deoarece nu aveam o echipă bună formată. De asemenea, nici noi nu aveam experiență, lucram, dar totodată și studiam, pentru că studii în domeniu, nu aveam. Fratele meu între timp a făcut studii, activează acum ca agronom consultant la Chișinău. Anul acesta ne dorim să calculăm producția. Am făcut deja unele calcule preventive. Aproximativ pe 15 arii de teren protejat sunt plantate 5 mii de fire de răsad și fiecare ar trebui să dea minim 5 kg de roșii.”

La moment familia Jitari deține 12 sere și cultivă doar într-un ciclu, întrucât nu dispun de un sistem de încălzire, pentru a achiziționa unul au nevoie de 200.000 lei.

Tânărul spune că este mult mai ușor când au susținere, în special financiară, întrucât la noi este foarte greu să lansezi o afacere. Acesta spune că odată cu susținerea apare și încrederea.

„La început nu credeam că voi obține ceva, dar pentru a căpăta mai multă experiență, am zis – hai să încercăm, să participăm. Am discutat cu fratele, cu toată familia și am decis să încercăm. Susținerea din partea UE e un plus foarte mare, deoarece acum e foarte greu să începi o afacere la noi. Când ai susținere, ești mai încrezător în propriile forțe, ai dorință să faci mai mult, să lucrezi, să dezvolți mai departe ceea ce ai început.”

Vasile Jitari a venit și cu câteva sfaturi pentru persoanele care doresc să inițieze o afacere în Republica Moldova.

„Dacă ai dorință și dragoste pentru activitatea pe care o faci, vei avea și succes. Toți fug peste hotare, dar aici, acasă, la fel se pot face lucruri mărețe. Trebuie multă voință pentru că nu e deloc ușor, în special la început. Treptat, treptat acumulezi mai multă experiență și ți se pare mult mai simplu. Ar fi bine mai mulți să participe la proiecte, câștigi sau nu, experiența și participarea mult contează.”

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.