(VIDEO) Olesea Stamate spulberă zvonurile! De ce nu poate fi numită director al CNA?

12 Aug. 2021, 15:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Aug. 2021, 15:38 // Actual //  MD Bani

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, a spulberat zvonul că aceasta ar fi candidatura la funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA), pentru că legea „nu-i permite”, scrie Realitatea.md.

Potrivit Olesei Stamete, legea cu privire la CNA stabilește clar că, persoana candidată la funcția de director al CNA trebuie să fie apolitică. Mai exact, Stamate afirmă că, buchea legii prevede ca minimum 2 ani candidatul nu trebuia să aibă legături cu domeniul politicului sau să fie membru de partid, condiție pe care aceasta nu o satisface.

Referitor la zvonul că, de fapt aceasta urmează să fie desemnată candidat la funcția de procuror general, Olesea Stamate afirmă că și în acest caz legea cu privire la Procuratură prevede ca persoana pretendentă să fie din afara politicului, însă a lăsat senzația că funcția dată i-ar fi „rezervată”.

Amintim că, în presă s-a vehiculat că, Olesea Stamate ar fi unul din candidații care ar urma să preia funcția de director al CNA. Un alt pretendent care se zvonește că ar fi vorba este șeful Direcției Asigurare Operativă a CNA – Iaroslav Bîtcă.

Amintim că, la Parlament a fost înregistrat o inițiativă legislativă ce prevede modificarea legii cu privire la funcționarea CNA. Proiectul de lege urmează să fie examinat la ședința Parlamentului din 13 august. Inițiativa a fost înregistrată de către deputații PAS și propun anularea concursului de numire a directorului CNA prin votarea unui candidat la funcția dată  de către Parlament, la inițiativa a cel puțin 20 de parlamentari.

Proiectul de lege a fost criticat de către opoziție.

09 Sept. 2026, 21:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 21:52 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan anunță primele măsuri dintr-un amplu proces de reducere a birocrației și de reformare a modului în care statul efectuează controalele asupra mediului de afaceri. Potrivit șefului Guvernului, în cele două pachete pregătite sunt analizate aproximativ 100 de acte legislative, iar circa 80 de acte permisive sunt examinate în vederea eliminării sau simplificării.

Tofan a declarat că, încă de la prima ședință a Guvernului, a cerut Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării propuneri concrete pe două direcții: reducerea birocrației inutile și schimbarea mecanismului de control al sectorului privat.

„Azi prezentăm primele propuneri, care urmează să fie transformate în proiecte de lege și hotărâri de Guvern”, a precizat premierul.

Potrivit acestuia, autoritățile au identificat și alte 172 de proceduri cu caracter permisiv care nici măcar nu sunt incluse în Nomenclatorul actelor permisive stabilit prin lege.

Șeful Guvernului a oferit drept exemplu investițiile agricole realizate în extravilan. În prezent, pentru construcția unui frigider, a unei hale sau a unui depozit, un antreprenor poate fi nevoit să treacă prin cel puțin 26 de etape administrative, iar întregul proces poate dura între șapte și 12 luni. Guvernul propune simplificarea acestei proceduri.

O altă modificare vizează producătorii alimentari și restaurantele. În prezent, chiar dacă o companie deține autorizație sanitar-veterinară, aceasta poate fi obligată să obțină una nouă doar pentru că și-a prelungit contractul de chirie. Executivul propune eliminarea acestei obligații dacă activitatea, spațiul și condițiile de funcționare nu s-au modificat.

Totodată, Guvernul vrea să renunțe la obligația tuturor angajatorilor de a aproba formal state de personal. Potrivit lui Tofan, pentru numeroase companii această cerință reprezintă doar „o hârtie internă fără utilitate”, astfel încât firmele ar urma să folosească asemenea documente doar dacă au nevoie de ele.

Premierul a anunțat și schimbări în domeniul controalelor. În prezent, 19 organe de control, 36 de autorități cu competențe contravenționale și cinci organe de investigare pot interveni în activitatea economică. În cazul controalelor fiscale, doar aproximativ 4% sunt planificate.

„Controlul inopinat trebuie să existe atunci când există risc real, indicii de fraudă sau pericol pentru oameni. Dar nu trebuie să fie regulă pentru o companie care lucrează corect și are un istoric bun”, a declarat Vasile Tofan.

Guvernul promite să continue revizuirea actelor permisive și a procedurilor administrative, să elimine dublările și să digitalizeze procesele acolo unde este posibil.

Premierul a subliniat însă că cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorii vor fi menținute.

„Procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a punctat Tofan.