Mbappe a refuzat o ofertă de 45 de milioane de euro net pe sezon la PSG

01 Sept. 2021, 19:02
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
01 Sept. 2021, 19:02 // Au Bani //  MD Bani

Atacantul francez Kylian Mbappe ar fi respins o propunere din partea clubului Paris Saint-Germain pentru a-şi prelungi contractul cu echipa pariziană de 45 milioane euro net pe sezon, a anunţat, miercuri, cotidianul Le Parisien. Aceasta este a doua ofertă respinsă de fotbalistul francez.

După închiderea perioadei de transferuri de vară, în care oferta făcută de Real Madrid lui PSG pentru Mbappe a fost una din atracţiile din ultimele zile, cotidianul L’Equipe relatează că, după oferta verbală de 200 milioane euro, echipa pariziană părea dispusă să materializeze transferul.

A doua ofertă făcută de PSG, respinsă de jucător, era de doi ani la valoarea de 45 de milioane de euro net pe sezon, ceea ce reprezintă un salariu mai mare decât cele ale celorlalte două vedete ale echipei, Leo Messi şi Neymar.

Acest salariu net ar presupune pentru clubul parizian o cheltuială brută anuală de 135 milioane euro, a adăugat presa franceză.

Prima ofertă de reînnoire prezentată de PSG era de 25 milioane euro net pe sezon.

Paris Saint-Germain face presiuni de mai multe luni pentru prelungirea contractului lui Mbappe, pe care l-a achiziţionat în 2017 în schimbul a 180 milioane euro. Negocierile pentru prelungirea angajamentului, care expiră în iunie anul viitor, nu au avansat, lăsând să se întrevadă o plecare a starului.

05 Nov. 2026, 13:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Nov. 2026, 13:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Depozitele de produse petroliere din Republica Moldova, inclusiv cele neutilizate sau conservate, urmează să fie inventariate și evaluate pentru a stabili unde pot fi păstrate rezervele de carburanți necesare în situații de criză. Ministerul Energiei pregătește un exercițiu național care va cuprinde atât infrastructura publică, cât și cea privată.

Autoritățile vor să determine ce capacități de depozitare există, cât de mult sunt utilizate și care dintre ele pot fi folosite pentru constituirea stocurilor de urgență. Vor fi examinate și instalațiile care ar putea fi repuse în funcțiune prin modernizare, reconstruire sau recondiționare.

Evaluarea urmează să arate ce investiții sunt necesare pentru recuperarea infrastructurii existente și dacă trebuie construite spații suplimentare de depozitare. Rezultatele vor sta la baza unui plan de acțiuni prevăzut de Legea privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere.

Potrivit anunțului ministerului, nota conceptuală publicată stabilește obiectivele, abordarea generală și etapele evaluării. În baza acesteia va fi elaborat un regulament care va detalia procedura de inventariere și evaluare. Proiectul urmează să fie consultat cu autoritățile, proprietarii și operatorii depozitelor, precum și cu alte părți interesate.

Crearea rezervelor de urgență a fost aprobată de Parlament în iunie 2026. Acestea trebuie să acopere cel puțin 61 de zile de consum intern sau echivalentul a 90 de zile de importuri nete, fiind aplicat indicatorul mai mare. Stocurile vor fi constituite treptat, până la 30 iunie 2034, responsabilitatea fiind împărțită în mod egal între Entitatea Centrală de Stocare și importatorii de produse petroliere.