Irena Pocladova, despre Oliva Verde: Imediat după deschidere s-a confruntat cu lockdownul

14 Feb. 2021, 13:34
 // Categoria: Interviu // Autor:  Realitatea.md
14 Feb. 2021, 13:34 // Interviu //  Realitatea.md

Irena Pocladova, administratoarea rețelei de restaurante Oliva, vorbește despre provocările lockdownului într-un interviu realizat de Bani.md. Am aflat cum au reușit să facă față provocărilor pandemiei și ce planuri de dezvoltare sunt pregătite pentru rețea.

Interviul este realizat în cadrul proiectului „Reinventați de pandemie”. Acest proiect este dedicat afacerilor și antreprenorilor care au depus efortul colosal de a face față lockdownului, care au găsit soluții și care reușesc să se dezvolte. Am decis să îi susținem și să vă spunem mai multe despre afacerile lor, în speranța că vor deveni un exemplu pentru cei care zic că „nu mai pot”. 

 

Oliva Verde. De la idee – la prima provocare

Oliva Verde este proiectul anului 2019. Pentru prima dată, restaurantul și-a deschis ușile pe data de 14 ianuarie a anului trecut. Totul bine și frumos, până în momentul în care, atunci când restaurantul a reușit să adune sala plină și să o mențină, înregistrând un succes remarcabil, a venit și prima provocare, una pe care nimeni nu a așteptat-o, iar sectorul HoReCa a simțit-o în cel mai dureros mod.

 

La acest subiect, revenim mai târziu. Până atunci, să vă povestim de ce Oliva și anume Verde. 

Fiind aleasă o locație istorică, în centrul orașului, Irena Pocladova, administratoarea rețelei de restaurante Oliva, povestește că s-a dorit crearea unui element special și în bucătărie.

„Ne-a luat mult timp până am găsit locul potrivit. Am petrecut aproximativ trei ani în căutări. Consider că acest loc, această clădire veche, este foarte frumoasă și se potrivește ideal”

Astfel, noul restaurant Oliva a pus un accent deosebit pe meniul vegetarian. „Am dorit să existe o diferențiere a acestui restaurant. Am pus accent pe meniul verde. Mai mult, aici avem și un menu AYURVEDA, care are o filosofie bogată și puternică la bază.

 

Ce înseamnă AYURVEDA: 

În centrul teoriei ayurvedice stă principiul conform căruia la baza creației se află cele cinci elemente principale: eterul, aerul, focul, apa și pământul. În interiorul ființei umane cele cinci elemente sunt, la rândul lor, grupate în cele trei forțe vitale fundamentale denumite Dosha-uri: Vata (eter și aer), Pitta (foc și apă) și Kapha (pământ și apă). Împreună, cele trei dosha formează tridosha. Cele trei forțe vitale fundamentale determină și reglează toate funcțiile biologice, fiziologice și fiziopatologice ale trupului, minții și spiritului. În funcție de energia care predomină și care determină constituția individuală a fiecăruia, se poate urma o anumită dietă, scopul fiind restabilirea echilibrului și armoniei organismului. Ignorarea regulilor unui stil de viață corect permite acumularea de toxine în organism și apariția bolilor (nu trebuie nici uitat, nici ignorat faptul că în zona Asiei de SE trăiesc cei mai longevivi și mai sănătoși oameni).

Ayurveda are o abordare individualizată a dietei și stilului de viață, una dintre cele mai eficiente din lume. În funcție de tipul constituțional (dosha) și aplicând principiile înțelepților antici Rishi, oricine poate avea o sănătate înfloritoare și o viață lungă. Astfel, potrivit Ayurveda, fiecare persoană trebuie să mănânce alimentele potrivite constituției sale, consumând fructe, glucide, proteine și grăsimi separat, la ore diferite din zi. Combinarea nepotrivită a alimentelor poate duce la indigestie, fermentație, putrefacție și formare de gaze. Conform principiilor Ayurveda, în timpul mesei mâncarea trebuie să ocupe doar o treime din capacitatea stomacului, o treime trebuie să fie apă și o treime trebuie lăsată goală. Aceasta va ajuta digestia și va ajuta la claritatea mentală.

Emoții. Frică. Necunoaștere

„A fost o frică nemaipomenită când am aflat că trebuie să ne închidem. După cum cunoașteți, ordinul a fost emis cu o zi înainte: „De mâine nu mai activați”. Echipa abia fusese adunată. Timp de două luni au reușit să fie formată. A fost înfricoșător. Nimeni nu știa ce se va întâmpla. Speram că asta va fi maxim o lună, nicidecum trei. Probabil că asta a fost cel mai strașnic. S-au pierdut toți cu firea, de la personalul din prima linie, până la administrație.

Când ne-am redeschis, totuși, un procent mic al echipei l-am pierdut. Suntem bucuroși că în mare parte echipa a rămas întreagă. A fost nevoie de muncă repetată de a uni echipa, de a o motiva, de a o inspira. Le mulțumesc băieților care s-au adunat și se străduie să își îndeplinească munca maxim calitativ.”

 

Exemplul propriu

„Cel mai importantă este încrederea noastră, a conducerii, că va fi totul bine, încrederea că ne vom descurca neapărat și că va fi chiar mai bine decât ne-am așteptat. Atunci când credem noi – putem transla asta echipei.

Eu am încredere în brand. Eu am încrederea că oaspeții noștri vor fi cu noi. Că vom atrage noi oaspeți.

De fapt, noi avem planuri mari de extindere. Nu ne oprim și planificăm ca în acest an să deschidem unul sau două restaurante noi. Acum suntem în căutare (n. red. de noi locații). Avem planuri de a ieși înafara granițelor Republicii Moldova.

Avem planuri de dezvoltare și pe intern. Vor fi schimbări importante care vor fi pe plac oaspeților noștri.

Eu cred că asta motivează echipa. Să vadă că nu stăm pe loc. Să vadă că nu închidem aerul, că suntem pregătiți de dezvoltare și să ne mișcăm înainte. Asta e cea mai bună motivare.”

 

Dezvoltarea pe extern

„Planificăm să ieșim pe piața României, atât cu localuri proprii, cât și în opțiunea de franciză. Nu avem creat sistemul, dar avem frumoasa experiență a Tucano, parteneri loiali care sunt deschiși să ne susțină. Se va întâmpla, cel mai probabil, în anii 2022 – 2023.”

Restaurantul Oliva Verde își așteaptă oaspeții în continuare, iar pentru cei care aleg să se delecteze la distanță – au dezvoltat mult sistemul de livrări. Au inclus oferte suplimentare. „Dacă nu ați încercat – testați neapărat”. 

Una dintre marile reușite ale companiei este faptul că pe parcursul pandemiei nici unul dintre angajații din prima linie nu a fost infectat de Coronavirus. Irena Pocladova este de părere că aceasta se datorează și respectării stricte a tuturor normelor de siguranță.

 

„Faptul că noi garantăm siguranța în localurile noastre – este 100%.”

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.