ANRE știe că nu-i pe placul oamenilor. Director, despre carburanți: „Agenția nu este una care să creeze plăcere”

24 Sept. 2021, 10:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Sept. 2021, 10:33 // Actual //  MD Bani

„Este o tendință generală că prețurile și tarifele cresc, fie la produsele alimentare, fie la medicamente, fie la produse de gen industrial sau de altă natură”. Întrebat în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, despre nemulțumirile oamenilor în legătură cu scumpirile carburanților din ultimele zile, directorul ANRE, Eugen Carpov, a spus că Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică nu este o instituție care să creeze plăcere oamenilor, scrie Realitatea.md.

„Da, eu mi-am pus și eu întrebarea asta și pentru mine am găsit un răspuns: ANRE, de fapt, într-o formă mai de glumă este creat pentru a prelua supărarea oamenilor. ANRE nu este o instituție care să creeze plăcere, ANRE stabilește prețuri și tarife. Este o tendință generală că prețurile și tarifele cresc, fie la produsele alimentare, fie la medicamente, fie la produse de gen industrial sau de altă natură. Luați un automobil, în medie costă o sumă, luați-l acum și o să vedeți că prețul este dublu, pentru că pe parcurs se indexează prețurile și cresc, apar tehnologii, apar elemente care generează o creștere de prețuri”, a încercat să explice Eugen Carpov.

„Aceste generări de creșteri ale prețurilor se reflectă și în deciziile pe care noi suntem nevoiți să le adoptăm. Am observat că atunci când un preț crește, este generat un val de nemulțumire, când un preț sau tarif descrește, sunt 2-3 știri, durează 3 ore, după care se uită. Noi ne asumăm acest gen de risc, noi nu suntem pe placul oamenilor, pentru că lucrurile nu sunt chiar așa cum își dorește societatea. Acum suntem într-o perioadă când este o tendință generală pe sectorul energetic de creșteri de prețuri și tarife”, a conchis acesta.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.