Particularitățile de creare și gestionare a afacerii sociale. Atelierul de lucru care a generat parteneriate

08 Nov. 2021, 17:20
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
08 Nov. 2021, 17:20 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În cadrul campaniei de promovare a antreprenoriatului social în Republica Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) din Republica Moldova a desfășurat astăzi, 8 noiembrie 2021, Webinarul și Atelierul de Lucru cu tematica „Particularitățile de creare și gestionare a afacerii sociale”.

Evenimentul a fost susținut de către Igor Hîncu, antreprenor social, una dintre primele persoane care a reușit să înregistreze o întreprindere socială  în Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, au fost oferite aspecte practice ce țin de crearea și gestionarea întreprinderilor sociale, pornind de la motivație.

Motivația personală de la care a pornit Igor Hîncu:

„Altruism. M-am născut într-o familie mai religioasă, care nu o ducea neapărat cel mai bine. Am fost învățat că sunt persoane care, posibil, o duc și mai greu. Am fost învățat să ajut. Altruism înseamnă să oferi, fără a aștepta ceva în schimb”

„Responsabilitatea Socială. Ajutăm și nu așteptăm să fim ajutați. Totul este ca un bumerang în viață. Binele va veni atunci când vei avea mai mult nevoie și în cel mai neașteptat moment”.

Statul care a renăscut grație antreprenoriatului social

Pe parcursul webinarului a fost oferit exemplul Germaniei, care a reușit să se dezvolte după cel de al doilea război Mondial, cu ajutorul întreprinderilor sociale. Au reușit într-un timp record pentru că le-a oferit antreprenorilor motivația și posibilitatea de a lupta cot la cot, alături de autorități, pentru a revigora întreaga societate.

În această ordine de idei, participanta Tatiana Dnestrean a precizat că antreprenoriatul social este o soluție potrivită pentru persoanele care necesită asistență social, așa cum antreprenoriatul social nu oferă doar o soluție pe termen scurt pentru persoanele cu deficiențe, așa cum se întâmplă în cazul suportului oferit prin caritate. Potrivit Tatianei Dnestrean, întreprinderile sociale oferă soluții pe termen lung, oferind un loc de muncă, instruind și implicând persoanele cu deficiențe în circuitul economic și cel social.

Totodată, în cadrul Atelierului de lucru, a fost oferită o atenție sporită aspectului loialității persoanelor pentru care li se oferă o „a doua șansă”.

„Aceste persoane sunt motivate să genereze maxim rezultat, să îndreptățească așteptările pe care le are angajatorul față de întreaga echipa pe care o gestionează”.

Nu în cele din urmă, a fost acordată atenție și aspectului profitabilității unei afaceri sociale, ori elementul de fezabilitate al unei întreprinderi sociale este la fel de importantă ca și în antreprenoriatul clasic.

Un alt rezultat important al atelierului de lucru este că acest eveniment a pus bazele creării unor noi parteneriate în domeniul antreprenoriatului social.

Totodată, mai multe persoane care desfășoară activitate de antreprenor social și-au exprimat disponibilitatea de a crea grupuri de lucru pentru a identifica lacunele și soluții pentru provocările domeniului.

Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită:

Seria de evenimente de instruire dedicate promovării și dezvoltării Antreprenoriatului Social continuă. Agenda evenimentelor poate fi consultată AICI.

Anterior, au fost desfășurate evenimentele:

  • Webinar + Atelier de lucru: „Noțiuni generale privind antreprenoriatul social. Beneficii și oportunități”
  • Webinar + Atelier de lucru: „Aspecte legale și practice în obținerea statutului de întreprindere socială”
  • Webinar + Atelier de lucru: Procedura de obținere a subvenției pentru locurile de muncă pentru persoanele defavorizate
  • Webinar + Atelier de lucru: Aspecte contabile și raportarea financiară în cadrul întreprinderilor sociale
  • Webinarul + Atelier de lucru: „Aspecte fiscale și facilități în cadrul întreprinderilor sociale”

Pentru înregistrarea prealabilă la evenimentele desfășurate de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, persoanele interesate sunt invitate să completeze FORMULARUL.

Persoanele înregistrate vor primi link-ul de acces la evenimentele desfășurate.

Campanie inițiată  și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 13:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
01 Ian. 2026, 13:43 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat existența unei practici comerciale înșelătoare la o unitate de schimb valutar a BC „Victoriabank” SA, în urma unui control inopinat privind respectarea obligațiilor de informare corectă a consumatorilor.

Constatările au stat la baza unei Hotărâri din 11 noiembrie 2025, care a fost menținută de Consiliul de Administrație al CNPF în ședința din 30 decembrie 2025, după respingerea cererii prealabile depuse de bancă. Controlul a vizat modul de afișare a cursurilor de schimb valutar pe panourile de reclamă.

Potrivit CNPF, pentru valuta românească (RON), cursurile de cumpărare și vânzare erau afișate fără separarea clară a numărului întreg de zecimale, spre deosebire de celelalte valute, situație calificată drept omisiune înșelătoare, susceptibilă de a induce în eroare consumatorii.

Autoritatea subliniază că remedierea ulterioară a neconformității și lipsa unui impact major nu înlătură răspunderea pentru încălcarea legislației privind protecția consumatorilor, motiv pentru care măsurile dispuse au fost menținute.

 În perioada 18–24 septembrie 2025, CNPF a efectuat controale inopinate la 48 de unități de schimb valutar din mai multe raioane și municipii ale țării, depistând abateri la șapte unități, inclusiv neconcordanțe între cursurile afișate și cele aplicate, precum și lipsa delimitării clare a zecimalelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII