Tesla este oficial „regatul” lui Elon Musk. Ce titlu are acum în companie miliardarul

15 Mart. 2021, 17:56
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
15 Mart. 2021, 17:56 // Au Bani //  MD Bani

Tesla este acum oficial regatul lui Elon Musk. Elon Musk are acum titlul de „Technoking of Tesla”, ceea ce poate fi tradus ca „Tehnoregele Tesla”.

Tesla a dezvăluit schimbarea într-o declarație la Securities and Exchange Commission (SEC), fără a argumenta de ce Musk a ales acest titlu.

Miliardarul nu este singurul care va ieși în evidență cu cartea sa de vizită. Directorul financiar Zach Kirkhorn va fi acum cunoscut sub numele de „Stăpânul Monedei” al Tesla.

Titlul de „Master of Coin”  apare și în „Game of Thrones”, și aparține oficialului care se ocupă de tezaurul regal. Aceasta ar putea fi o referință la investiția Tesla de 1,5 miliarde de dolari în bitcoin care a zguduit piața criptomonedelor luna trecută.

Schimarea numelui nu pare să afecteze atribuțiile de zi cu zi ale lui Musk sau Kirkhorn, deoarece Tesla a spus că „își vor menține și funcțiile respective de director executiv și director financiar”. Aceste titluri neconvenționale seamănă cu ceva ce ar posta Elon Musk pe Twitter, pe lângă meme-uri și glume. Tesla chiar este tărâmul lui Musk și face ce vrea cu el.

Vestea vine la patru zile după ce un tribunal din Delaware a deschis un proces al unor investitori Tesla. Aceștia l-au acuzat pe Musk că a scăzut de unul singur prețul acțiunilor companiei, după ce acesta a postat pe Twitter mai multe mesaje, printre care „Prețul acțiunilor Tesla este prea mare”.

04 Aug. 2026, 16:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Aug. 2026, 16:00 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova se va confrunta în această seară cu un deficit de energie electrică, iar operatorul sistemului electroenergetic va fi nevoit să recurgă la energie de avarie, una dintre cele mai costisitoare surse de echilibrare a rețelei.

Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, în intervalul 21:00–23:00, sistemul electroenergetic va înregistra un deficit estimat de energie, generat de situația din regiune.

Astfel, pentru intervalul 21:00–22:00 este prognozat un deficit comercial de aproximativ 74 MWh, iar între 22:00 și 23:00 deficitul este estimat la 56 MWh.

Pentru a menține stabilitatea sistemului electroenergetic, Moldelectrica va activa mecanismele de energie de avarie, utilizate în situații excepționale pentru acoperirea dezechilibrelor dintre consum și producție.

Autoritățile explică faptul că deficitul este provocat de debitul extrem de scăzut al Dunării, care reduce capacitatea mai multor centrale electrice din regiune de a funcționa la parametri normali. Apa este indispensabilă pentru răcirea instalațiilor, iar nivelul redus al fluviului afectează producția de energie.

În condițiile în care Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importurile de electricitate, orice reducere a disponibilității energiei în statele vecine are efect direct asupra pieței interne.

Centrul Național de Management al Crizelor face apel la populație și agenții economici să reducă, pe cât posibil, consumul de energie electrică în special în intervalul 21:00–22:00, prin amânarea utilizării electrocasnicelor mari și limitarea consumului neesențial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!