Statisticile ruinează „visul” autorităților care spun că IT-ul este cel mai atractiv domeniu pentru investitori

20 Dec. 2021, 14:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Dec. 2021, 14:12 // Actual //  bani.md

În anul 2020, investițiile directe au înregistrat intrări nete de capital în valoare de 151,72 mil. USD și au ajuns la 4,75 miliarde USD comparativ cu anul precedent arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Soldul investițiilor directe în capitalul propriu ce le-a revenit investitorilor din ţările UE-27 a constituit 82,9 la sută din capitalul propriu acumulat total, soldul investițiilor directe în capitalul propriu din ţările CSI – 4,2 la sută din total, cel al investițiilor din alte ţări – 12,9 la sută din total.

Pe țări, cele mai multe investiții în Republica Moldova au fost făcute din Cipru – 650 mil. USD, Olanda – 302 mil. USD, România – 295 mil. USD și Franța 297 mil. USD.

Activitățile financiare și asigurările, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, dețin ponderile majore în poziția pasivelor sub formă de investiții directe. Astfel, pe activități economice sub formă de capital propriu acumulat, asigurările și activitățile financiare au avut cele mai mari investiții – 31%, comerț – 23,6%, industria prelucrătoare – 20,5%, în timp ce sectorul IT se bucură de cele mai puține investiții – 5,9%, domeniul imobiliar – 4,8% și producția și furnizarea de energie – 4,2%. O cotă infimă o au investițiile în transporturi – 3,%.

Volumul investițiilor în sectorul IT, care a fost declarat unul din domeniile prioritare de dezvoltare a țării, s-a redus constant din 2016. Acum cinci ani investițiile in sectorul telecomunicațiilor constituia 10,4%, în 2017 s-a redus la 9,2%, în 2018 la 8,5%, iar în 2019 la 6,3%.

Ministerul Economiei susține că pentru al treilea an consecutiv industria IT înregistrează cel mai accelerat ritm de creștere în economia națională, reconfirmându-și potențialul și perspectivele de dezvoltare. Cea mai mare rată de creștere în ultimii 3 ani a fost înregistrată de companiile cu capital local (513 rezidenți în 2020 comparativ cu 242 de rezidenți în 2018), însă companiile cu capital străin și-au majorat, de asemenea, prezența în parc cu peste 50% în această perioadă (145 vs. 96 respectiv).

Companiile rezidente sunt fondate de către investitori din Republica Moldova și din alte 34 țări. Top cinci țări din care provine capitalul străin sunt: Statele Unite ale Americii (25 de companii), România (18 companii), Italia (13 companii), Marea Britanie (11 companii) și Germania (11 companii).

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.