Șeful de la Moldovagaz, despre prețul de 90 de bani la gaz în Transnistria: Trebuie să-și asume datoriile

24 Dec. 2021, 09:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Dec. 2021, 09:30 // Actual //  MD Bani

„Trebuie să nu mai admitem în viitor ceea ce se întâmplă la moment”. Președintele Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”, fiică a Gazprom-ului rus, întrebat la emisiunea „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV, cum vede situația că cetățenii din stânga Nistrului plătesc 90 de bani pentru metrul cub de gaz, în timp ce cei din dreapta – 11 lei; a recunoscut că este o nedreptate. Declarațiile au fost făcute în ediția din seara de joi, 23 decembrie curent.

„Mă simt foarte prost că, într-adevăr, se întâmplă ce se întâmplă și, respectiv, acest lucru pe care noi îl vedem. Nu este corect absolut și nu este just, dar încă o dată vă spun că sunt documentele care sunt elaborate, sunt documente și planuri de reglementare a acestor datorii și acestei situații încă din 2007. Abia proaspăt venisem la Ministerul Economiei și discutam despre aceste delimitări și, respectiv, despre divizarea inclusiv a contractelor de furnizare, divizarea datoriilor, eu cred că vom ajunge la acest aspect, dar trebuie de divizat contractul o dată când divizăm și datoria. Cei care n-au plătit, trebuie s-o facă. Tiraspolul trebuie să își asume aceste datorii, are patrimoniu poate, să achite și cu patrimoniul sau cu alte active sau contribuția autorităților de acolo, inclusiv, ce active mai au, a declarat Vadim Ceban.

Potrivit acestuia, problemele vor putea fi rezolvate atunci când diferendul transnistrean va fi soluționat la nivel politic. „Trebuie să nu mai admitem în viitor ceea ce se întâmplă la moment. Noi trebuie să asigurăm cu energie electrică țara, trebuie să avem interconexiunile, ceea ce face acum Guvernul, lucru care e întârziat în opinia mea, noi trebuia să fi făcut acest lucru de mult timp în urmă. Dar dacă se va întâmpla peste doi ani eu sper ca posibilitatea de negociere va fi mult mai altfel, dar trebuuie să avem aici o viziune foarte pragmatică. Trebuie să discutăm înclusiv cu Gazpromul. Situația din ziua de astăzi ne arată că resursa este la ei. Eu nu spun că este un singur furnizor, poftim este Energocom sunt alți 24 de furnizori, când vom crea această piață, când va fi alegerea, atunci poftim, noi nu ținem cu dinții asupra acestui contract și de această piață, dar trebuie să înțelegem că țara trebuie să treacă peste această perioadă care este complicată. Toate aceste probleme pot fi soluționate doar în cazul în care noi avem rezoluțiunea politică a acestui diferendum, nu este doar problema Moldovagaz a situației care s-a creat, a conchis Vadim Ceban.

05 Apr. 2026, 15:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Apr. 2026, 15:08 // Actual //  Ursu Victor

Legendarul producător german de instrumente muzicale Höfner, devenit celebru datorită colaborării cu The Beatles, a fost preluat de un nou proprietar după ce a intrat în faliment, potrivit publicației BILD.

Avocatul Hubert Ampferl a declarat că, imediat după deschiderea procedurii de insolvență, compania și-a găsit un cumpărător.

Fabrica Höfner din Bavaria va continua să funcționeze sub administrarea GEWA music GmbH, iar drepturile asupra brandurilor au fost preluate de Streetlife Music GmbH — un parteneriat între GEWA și retailerul Thomann.

Producția va continua pentru întreaga gamă de instrumente Höfner, inclusiv chitare bass electrice, viori, violoncele, contrabași și chitare. De asemenea, vor fi fabricate în continuare și instrumentele premium și arcușurile brandului Paesold.

Astfel, brandurile Höfner și Paesold rămân în proprietate germană.

Fondată în 1887, Höfner a intrat în istoria muzicii datorită modelului 500/1 Violin Bass, devenit celebru în mâinile lui Paul McCartney. Forma sa distinctivă, inspirată de vioară, și sunetul inconfundabil au făcut din acest instrument unul dintre cele mai recognoscibile din lume.

În prezent, compania are 52 de angajați, însă în urma restructurării vor rămâne doar 24 de locuri de muncă. Noii proprietari anunță modernizarea producției pentru a menține competitivitatea pe piața internațională și pentru a asigura viitorul brandurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!