Bucură-ți persoanele dragi de sărbători cu cadouri binemeritate. Vezi câteva idei utile

03 Ian. 2022, 17:34
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
03 Ian. 2022, 17:34 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Sărbătorile sunt o ocazie perfectă pentru a aduce celor dragi daruri frumoase și căldură sufletească. De cele mai multe ori, însă, misiunea de a găsi cadoul perfect pare sortită eșecului, deoarece fiecare persoană este individuală, iar așteptările pot fi foarte mari. Ca să nu dai greș și să obții totuși zâmbetul încântat al persoanei dragi, am decis să facem pentru tine o listă, împreună cu specialiștii KREDDY, cu daruri care sigur vor fi pe gustul chiar și al celor mai pretențioase persoane.

1.    Un voucher la proceduri SPA

Iată un dar care va fi pe gustul oricărei doamne sau domnișoare, deoarece o poate ajuta să își restabilească echilibrul fizic și psihologic după un an atât de încărcat. Fie că este vorba despre un masaj general, niște băi în saună finlandeză sau poate o împachetare cu ciocolată, aceste proceduri trebuie alese cu grijă, astfel încât posesorul voucherului să primească doza de energie pe care o merită din plin. Eventual, poți lua un credit rapid și să optezi pentru un voucher la un salon profesionist, de elită.

2.    O cină romantică peste hotare

Dacă te numeri printre persoanele cu un caracter spontan, extrovert, plin de energie, atunci sigur îți place să dăruiești amintiri în loc de lucruri, deci opțiunea ta este, cu siguranță, o cină romantică peste hotare. De ce ai nevoie pentru asta? Un credit doar cu buletinul care ar acoperi cheltuielile de transport, cazare și nemijlocit cina într-un local exclusivist dintr-o capitală europeană. Imaginează-ți să iei micul dejun în Paris sau Berlin spontan, într-una dintre diminețile de vacanță, alături de persoana dragă. Sună bine, nu? Și este o amintire care va dăinui mult timp.

3.    Un parfum exclusivist

Deși se numără printre cele mai complicat de ales daruri, un parfum este un cadou original, impregnat cu multă personalitate, fapt ce îi dă o anume greutate. Contează mult să pornești de la firea destinatarului, de exemplu pentru bărbați poți alege arome tari cu esență de mosc, de lemn natural sau de mușchi verde. Pentru doamne, alegerea se cuvine să pornească de la funcția parfumului, de exemplu poate fi o aromă floral – proaspătă pentru zi sau una pregnantă, cu note de piele și catifea pentru seară.

4.    O carte bună

O carte bună este o alegere perfectă mereu, iată de ce poți alege pentru soția, sora sau iubitul tău un volum care chiar i-ar fi pe gust. Fie că este vorba despre istorie, dezvoltare personală, psihologie sau o ficțiune romantică, o carte este în primul rând un omagiu adus inteligenței unei persoane, respectiv nu ai cum să dai greș. Eventual, dacă nu știi ce să iei, alege un voucher la o librărie.

Acum poți să cumperi orice cadou luând doar un credit online de la KREDDY. Rapid, eficient și fără prea multe bătăi de cap.

P.

 

22 Oct. 2026, 17:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 17:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Linia electrică Vulcănești–Chișinău, unul dintre cele mai importante proiecte pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ar urma să fie pusă în funcțiune la sfârșitul lunii octombrie sau, cel târziu, la începutul lunii noiembrie. Cu toate acestea, Ministerul Energiei nu oferă o garanție fermă că termenul va fi respectat, după numeroasele amânări ale proiectului. Secretarul de stat Carolina Novac a declarat, în Parlament, că aceasta este informația transmisă instituției și a recunoscut că lucrările s-au confruntat cu probleme tehnice și dificultăți în identificarea echipamentelor necesare.

Subiectul a fost abordat după ce deputatul Petru Burduja i-a cerut reprezentantei Ministerului Energiei să confirme public că proiectul va deveni operațional la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie, în condițiile în care termenele de finalizare au fost amânate în repetate rânduri.

„Întreb pentru ca să audă și cetățenii: nu se va schimba acest termen? Având în vedere că este vorba despre securitatea energetică și că, din 2024 până în prezent, s-a amânat de mai multe ori darea în exploatare a acestui proiect, rog încă o dată să confirmați că va fi pus în funcțiune în perioada menționată”, a solicitat parlamentarul.

În răspunsul său, Carolina Novac a reiterat calendarul anunțat anterior, dar a precizat că acesta reprezintă informația de care dispune Ministerul Energiei.

„Aceasta este informația pe care am primit-o. Sfârșitul lunii octombrie și maximum începutul lunii noiembrie. Aceasta este informația pe care o pot oferi”, a declarat secretara de stat.

Oficialul de la Ministerul Energiei a subliniat că punerea în funcțiune a liniei reprezintă o prioritate majoră pentru Ministerul Energiei, în special în contextul apropierii sezonului rece, când siguranța alimentării cu energie electrică devine esențială.

„Pentru noi, la Ministerul Energiei, acest proiect este de maximă importanță, cu atât mai mult când intrăm în sezonul de iarnă și vrem să ne asigurăm că acest proiect este pus în operare și linia este energizată efectiv”, a explicat Novac.

Secretara de stat a atras însă atenția că respectarea termenelor nu trebuie să compromită cerințele tehnice și de securitate. Potrivit acesteia, toate lucrările trebuie executate la standardele necesare pentru a evita eventuale probleme în exploatare.

Carolina Novac a oferit și explicații privind dificultățile care au întârziat finalizarea proiectului. Una dintre acestea a fost defecțiunea unui autotransformator, echipament esențial pentru funcționarea infrastructurii energetice, care a necesitat reparații în Spania.

„Autotransformatorul care era defect și a fost livrat din Spania a fost reparat în perioada august–septembrie”, a precizat oficialul.

O altă problemă a vizat identificarea unor cabluri necesare pentru liniile terțiare de 35 kV. Potrivit secretarei de stat, echipamentele au fost identificate cu ajutorul consultanților implicați în proiect, însă procesul a fost îngreunat de deficitul regional de componente pentru infrastructura energetică.

Novac a explicat că situația este influențată inclusiv de războiul din Ucraina, unde bombardamentele rusești asupra infrastructurii energetice au crescut cererea pentru echipamente de înaltă tensiune și componente specializate.

„Vedeți și în Ucraina ce se întâmplă. Sunt bombardamente asupra infrastructurii critice de energie electrică și atunci există și o anumită penurie în regiune pentru identificarea acestor echipamente”, a declarat reprezentanta Ministerului Energiei.

Aceasta a dat asigurări că echipamentele necesare au fost identificate și că lucrările continuă într-un ritm accelerat.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău, supranumită „Linia independenței energetice”, are o lungime de 157 de kilometri și va conecta Stația Vulcănești de 400 kV cu Stația Chișinău de 330 kV. Proiectul este finanțat de Banca Mondială și are o valoare de aproximativ 61 de milioane de euro.

Construcția liniei propriu-zise a fost încheiată în noiembrie 2025, însă punerea în exploatare a întregului proiect a fost amânată de mai multe ori din cauza problemelor tehnice la Stația electrică Chișinău.

Deși inițial infrastructura trebuia să devină operațională în decembrie 2025, autoritățile au anunțat ulterior termene în martie, mai, iunie și august 2026, fără ca proiectul să fie pus în exploatare comercială. Ultimul termen, sfârșitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, reprezintă deja a șasea amânare anunțată public.