Săptămâna neagră pentru miliardari: Musk și Bezos au pierdut cumulativ 45 miliarde de dolari

24 Ian. 2022, 10:27
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
24 Ian. 2022, 10:27 // Au Bani //  MD Bani

Săptămâna trecută nu a fost cea mai profitabilă pentru cei mai bogați oameni ai lumii. Câțiva dintre ei au pierdut miliarde, în condiţiile în care totul, de la comerţul electronic la criptomonede şi jocuri online, a căzut. Pieţele au înregistrat cea mai mare scădere de la izbucnirea pandemiei, în timp ce spectrul majorării ratelor de dobândă de către Rezerva Federală s-a instalat asupra economiei.

Preţurile criptomonedelor au fost unele dintre cele mai mari victime, Bitcoin plonjând la minimele ultimelor şase luni, iar alte active digitale au fost, de asemenea, lovite. Zhao, directorul executiv al bursei de criptomonede Binance, are acum o avere de 75 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, el a pierdut 17,7 miliarde de dolari, săptămâna trecută.

Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume, şi-a văzut averea netă scăzând cu 25,1 miliarde de dolari – sau mai mult de 9%. Tot săptămâna trecută, Jeff Bezos a pierdut 20 de miliarde de dolari din averea sa. A avut de pierdut și Mark Zuckerberg, averea căruia a scăzut cu 10,4 miliarde de dolari.

Dintre cele mai bogate 10 persoane din lume, doar una a evitat să piardă bani în această săptămână: magnatul francez al modei de lux Bernard Arnault, care este pe punctul de a recâştiga locul 2 în indicele Bloomberg de la Bezos.

21 Sept. 2026, 17:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 17:43 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Maia Sandu susține logica Guvernului de a introduce, după sezonul rece, taxarea diferențiată a consumului de energie electrică și gaze naturale, argumentând că facilitățile fiscale generalizate ajung inclusiv la persoanele care își permit să achite integral costurile. Declarația a fost făcută după ședința Consiliului Suprem de Securitate, fiind întrebată dacă autoritățile ar trebui să amâne aplicarea noilor reguli fiscale cu privire la introducerea TVA la energie și majorarea TVa-ului la gaz, în contextul prețurilor ridicate la energie.

„Guvernul a explicat logica acestor decizii. Sunt oameni care își permit să plătească aceste prețuri și atunci când venim cu o excepție, atunci când avem o reducere de impozit sau eliminăm cu totul acest TVA, atunci nu ajutăm oamenii care au nevoie, dar oferim acest beneficiu și celor care nu au nevoie și care își pot permite să plătească un preț deplin”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit politicii fiscale aprobate de Guvern pentru 2027, de la 1 aprilie urmează să fie menținută scutirea de TVA pentru primii 100 kWh de energie electrică consumați lunar, în timp ce consumul care depășește plafonul va fi taxat. Pentru gazele naturale va fi aplicată cota redusă de 8% pentru primii 150 de metri cubi consumați lunar, iar volumul care depășește plafonul va fi taxat la cota standard. Măsurile sunt programate după încheierea sezonului de încălzire.

Întrebată dacă plafoanele de 100 kWh și 150 de metri cubi ar trebui revizuite, șefa statului a spus că acestea au la bază calcule privind consumul gospodăriilor și posibilitățile financiare ale statului.

„Există niște calcule în spatele acestor plafoane. […] Am încredere că aceste cifre au în spate niște calcule foarte bune și pornesc de la resursele statului”, a spus Maia Sandu.

Președinta a legat totodată plata impozitelor de capacitatea statului de a finanța serviciile publice și investițiile.

„Într-o lume ideală, ne-am dori să nu trebuiască să plătim impozite, în general. Dar dacă nu plătim impozite, nu are cine să ne construiască școlile, grădinițele, drumurile. […] Trebuie să plătim impozite și după aceea putem să cerem de la stat să facă inclusiv apărarea antiaeriană”, a declarat Sandu.

Șefa statului a precizat că aplicarea noilor măsuri este prevăzută după actualul sezon de încălzire, iar situația de pe piața energetică urmează să fie evaluată până atunci. Guvernul a justificat anterior taxarea diferențiată prin dorința de a păstra facilitățile pentru consumul de bază, evitând în același timp subvenționarea fiscală nelimitată a consumatorilor cu un consum mai mare.