Târg secret din contractul cu Gazprom. Spînu: S-a încercat trecerea datoriei Moldovagaz în datorie de stat

24 Ian. 2022, 23:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Ian. 2022, 23:49 // Actual //  bani.md

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu susține că s-a negociat cu Gazprom un contract cu o formulă bună pentru această perioadă. Iar în cadrul negocierilor „una din oferte, pe care dacă am fi acceptat-o prețul gazului pentru luna ianuarie ar fi fost de 1100 USD”.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministrul a fost întrebat dacă a încercat să propună o formulă mai avantajoasă pentru Republica Moldova.

Eu am propus, încă în luna septembrie, ca prevederile contractuale să rămână cele vechi, însă nu s-a acceptat. Or, dacă se voia, prețul gazului urma să fie legat de coșul prețurilor la petrol. Acest lucru ne oferea un preț de 370 USD în luna ianuarie”, a explicat Spînu.

Ministrul a menționat că în cadrul negocierilor au fost încercări de a trece discuția comercială la una politică. Acestea, însă au fost refuzate din start. Primele discuții politice în negocierea contractului la gaz, a indicat Spînu, au fost în luna august la vizita lui Dmitrii Kozak la Chișinău. Ulterior și în cadrul vizitei de la Moscova a ministrului. Propunerile au fost făcute de administrația prezidențială de la Krmelin.

Spînu a spus că una din condiții era trecerea de la nivel comercial la cel guvernamental a datoriei Moldovagaz

S-a încercat trecerea de la nivel comercial la cel guvernamental a datoriei Moldovagaz. Chiar și pentru acele 700 mil. USD urma să fie o înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Gazprom că Executivul recunoaște această datorie. Or, eu am zis nu pentru că e o datorie comercială și trebuie să fie reglementată la nivel comercial”, a punctat Spînu.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

 

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.