Maib lansează SmartPOS – soluția de acceptare a plăților cu cardul bancar, direct pe smartphone

18 Feb. 2022, 14:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
18 Feb. 2022, 14:31 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Maib continuă să extindă portofoliul de servicii digitale, lansând pentru clienții băncii o soluție inovativă – serviciul maib SmartPOS, care face posibilă acceptarea plăților cu cardul pe smartphone sau tabletă.

Tehnologia performantă maib SmartPOS transformă telefoanele și tabletele cu sistem de operare Android 8.0 (și cele peste 8.0), care integrează funcția NFC, în terminale de plată contactless, fără a mai fi necesare echipamente suplimentare. Companiile au posibilitatea să vândă mai ușor, iar cumpărătorii să achite în condiții de maximă flexibilitate și siguranță.

Giorgi Shagidze, CEO maib:

„Continuăm să diversificăm și să creăm noi standarde ale experienței clienților, implementând cele mai inovative produse și servicii digitale. Maib SmartPOS aduce plus valoare businessului din Republica Moldova, dar și cumpărătorilor, care vor achita simplu și ușor cu cardul bancar contactless, printr-o singură atingere a smartphone-ului. Prin lansarea acestui serviciu, trecem la nivelul următor al plăților digitale”.

Partenerii strategici de dezvoltare a proiectului sunt compania internațională Visa, lider mondial în domeniul plăților digitale, și IBA Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii din Europa Centrală și de Est.

Oleksandr Stelmakh, Senior Director, soluții digitale, Visa CISSEE:

„Observăm un mare potențial în implementarea tehnologiei Visa Tap to Phone pentru clienții din Republica Moldova. Visa Tap to Phone este o tehnologie inovatoare care transformă orice smartphone Android cu funcția NFC într-un terminal POS și simplifică procesul de acceptare a plăților pentru companii. Întrucât dispare necesitatea deținerii unor dispozitive suplimentare, companiile mici și micro vor beneficia de avantajul de a-și extinde rețeaua de plăți contactless și de a minimiza costurile de achiziție a serviciilor. În plus, clienții vor avea o experiență mai ușoară de a plăti pentru achizițiile lor rapid, sigur și comod, chiar și acolo unde era imposibil anterior”.

Vadim Smotryaev, Director al Diviziei Tehnice la IBA Group:

„Această soluție inovatoare răspunde necesităților afacerilor într-un mod simplu, comod și avantajos de a accepta plăți contactless. Datorită noii tehnologii, clientul băncii nu mai trebuie să achiziționeze și să întrețină un terminal POS scump – acesta este înlocuit cu un smartphone obișnuit. În același timp, procesul de plăți fără numerar nu se modifică semnificativ: maib SmartPOS asigură tranzacții sigure și rapide”.

Maib SmartPOS este o alternativă terminalelor POS clasice, în special pentru afacerile care necesită mobilitate – notari, servicii de curierat, frizerii, mici producători, instalatori etc. După contractarea serviciului la una dintre sucursalele maib, este necesar doar să descarci gratuit aplicația și să recepționezi instantaneu plăți de la clienți pe contul tău bancar.

Tranzacțiile prin SmartPOS sunt sigure, fiind aplicat procesul de comutare asemănător cititoarelor de carduri tradiționale și sunt protejate de aceeași securitate oferită cardurilor cu cip.

Solicită serviciul maib SmartPOS astăzi, ca să poți vinde simplu și ușor.

Află mai multe detalii pe pagina web.

Despre maib

Cu o cotă de piață de aproape 35%, ce include peste 9 600 de POS-terminale distribuite la comercianți, maib gestionează una dintre cele mai vaste rețele de acceptare a cardurilor de plată din Republica Moldova, fiind lider incontestabil pe segmentul soluțiilor pentru comerț. Banca deservește aproximativ un milion de clienți: persoane fizice, IMM și corporații.

Despre Visa

Visa (NYSE: V) este lider mondial în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacțiile între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale din peste 200 de țări și teritorii. Misiunea noastră este să conectăm lumea prin intermediul celei mai inovatoare, fiabile și securizate rețele de plată, sprijinind clienții persoane fizice, companiile și economiile să prospere. Credem că economiile care conectează toată lumea contribuie la remodelarea viitorului comerțului. Aflați mai multe detalii pe https://cis.visa.com/ru_TJ.

Despre IBA Group

IBA Group este un holding internațional, unul dintre cei mai mari integratori de sisteme, dezvoltatori, producători și furnizori de tehnologii informaționale (IT) din Europa Centrală și de Est. Povestea sa a început în urmă cu peste 20 de ani, în 1993, când compania a fost înființată. Sediul central al IBA Group este în Praga (Republica Cehă). Ca parte a IBA Group, acesta are peste 10 centre de cercetare în țările CSI și Europa.

IBA Group dezvoltă și integrează software personalizat, implementează soluții ale furnizorilor și propriile produse, oferă suport tehnic și consultanță. Pe parcursul a 29 de ani de experiență, specialiștii companiei au implementat peste 2000 de proiecte pe 5 continente pentru clienți din peste 40 de țări ale lumii.

Pentru mai multe informații, vizitați https://iba.by.

P.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.