Ruta „Drumul Vinului Moldovei” premiată la nivel european. De 1 an avem o hartă turistică a cramelor din RM

26 Mart. 2021, 14:30
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  MD Bani
26 Mart. 2021, 14:30 // Uncategorized //  MD Bani

Din data de 29 martie 2019, Moldova face parte din rețeaua pan-europeană de rute și experiențe turistice dedicate vinului – „Iter Vitis – Les Chemins de la Vigne”, care are scopul de a promova călătoriile de descoperire a patrimoniului divers din Europa, în special oeno-culturale, de consacrare a valorilor globale, precum: diversitatea interculturală, dialogul inter-cultural transfrontalier și dezvoltarea durabilă a turismului. La data de 29 martie curent, Republica Moldova aniversează un an de la integrarea rutei oeno-turistice naționale “Drumul Vinului Moldovei” în cadrul rutelor cultural-europene acreditate ale Consiliului Europei, alături de alte 30 de itinerarii.

Acreditarea europeană a fost promovată de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Domestic din Moldova (ANTRIM), cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei și al Marii Britanii.

Pe durata primului an de la acreditare „Drumul Vinului Moldovei”, în pofida situației pandemice, traseul a continuat să se dezvolte și să se extindă. De asemenea, în acest an peste 60 de destinații turistice, dintre care 21 crame au fost afiliate la traseul „Drumul Vinului Moldovei”, iar 8 dintre acestea au obținut, în plus, certificarea „Safe Travels” a Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor (WTTC), implementată în Moldova de ANTRIM.

„Promotorii direcți ai ofertelor oenoturistice conștientizează importanța criteriilor de sustenabilitate ca premisă a competitivității destinațiilor turistice. S-a observat contribuția activităților de marketing pe care le-au adoptat vinăriile în atragerea turiștilor locali, primiți cu respectarea condițiilor de protejare a sănătății publice, inclusiv cu implementarea standardelor “Safe Travels”, dezvoltată de World Travel & Tourism Council (WTTC). Cramele sunt mereu în avangarda sectorului turistic, drept locomotive de dezvoltare și adaptare, ceea ce au demonstrat și în acest an dificil 2020. a menționat Victoria Bucătaru, director executiv al ANTRIM.

Din cauza situației pandemice, cramele turistice și destinațiile asociate au suferit scăderi dramatice a numărului de vizitatori și ale încasărilor de la 50% la 80% din cifrele înregistrate în 2019. Tot din aceste cauze au fost anulate festivalurile și târgurile care se organizau în ceilalți ani. ANTRIM a susținut și implementat campanii de promovare a turismului domestic, a organizat seminare și instruiri online pentru membrii Drumului Vinului Moldovei, precum și a inițiat parteneriate regionale pentru sporirea ofertei regionale de tururi și experiențe turistice.

Ruta turistică „Drumul Vinului Moldovei” a fost  desemnată finalistă (locul II) și premiată în categoria „Destinație Turistică Culturală Durabilă în 2020”, în cadrul concursului organizat de Rețeaua Europeană de Turism Cultural (ECTN) în colaborare cu Consiliul Europei. Distincția denotă realizările semnificative în materie de contribuție a valorilor culturale în industria turismului; diversitate culturală; promovare internațională; marketing local și poziționare a rutei ca destinație culturală și ca premiză pentru dezvoltare durabilă.

„Ruta turistică națională „Drumul Vinului Moldova” promovează cu succes experiențele culturale, istorice și gastronomice în favoarea dezvoltării turismului durabil, în regiuni, dar implică și aspirații de dezvoltare și expansiune. 34 de antreprenori destinațiile turistice incluse în acest itinerariu au beneficiat de asistența Proiectului de Competitivitate din Moldova, prin granturi și sprijin în dezvoltarea afacerii, ceea ce a condus la o mai mare diversitate și calitate a experiențelor oenoturistice incluse în Drumul Vinului Moldovei.” a declarat Diana Lazăr, Vice-Directorul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Guvernul Suediei și Marii Britanii.

Proiectul „Drumul Vinului Moldovei” reprezintă o posibilitate de și afirmare a turismului național pe arena internațională, devenind totodată o platformă de parteneriate și colaborări inter-sectoriale.

În acest context, ANTRIM, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului, prin implicarea agenților economici din domeniul turismului vitivinicol își unesc eforturile pentru elaborarea unor obiective de colaborare și parteneriat pentru dezvoltarea Drumului Vinului, promovarea internațională, inter-conectarea regională și globală cu alte itinerarii turistice, inclusiv prin cooperare și activități pe termen lung, conform foii de parcurs exprimată de Rezolutiile Consiliului Europei.

„Turismul vitivinicol este în centrul ofertei unice de țară, care ne diferențiază pe plan global și grație căruia Moldova poate să atragă turiștii din proximitate dar și din cele 63 state unde vinurile noastre sunt exportate. Drumul Vinului Moldovei este primul traseu turistic național care a integrat rutele cultural-turistice ale Consiliului Europei și reprezintă o confirmare a potențialului nostru vitivinicol, dar și o afirmare a succeselor înregistrate de industria vitivinicolă în sinergie cu industria turismului, ale căror principii de dezvoltare sunt similare Republicii Moldova.” a spus Cristina Frolov Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului.

Ruta „Drumul Vinului Moldovei” cuprinde 7 itinerare vinicole și gastronomice, 30 de vizite la vinării, crame, vinoteci, zeci de evenimente cultural-turistice și numeroase experiențe culturale, istorice. Ruta are o lungime totală de 1 560 km de circuite în cele trei regiuni viticole cu Indicație Geografică Protejată.

 

Realitatea Live

15 Dec. 2025, 11:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Dec. 2025, 11:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Deputatul Sergiu Stefanco, care este și fermier, afirmă că protestele agricultorilor din prezent reprezintă un „déjà-vu dureros”, identic cu situația de acum patru–cinci ani, iar responsabilitatea revine actualei guvernări.

„Noi trăim un déjà-vu. Eu sunt deja deputat, dar în suflet am rămas fermier. Gospodăria mea continuă să activeze, fără mine, și știu exact prin ce trec oamenii din agricultură”, a declarat Stefanco, în cadrul emisiunii de la Cinema 1.

Potrivit acestuia, declarațiile politicienilor de azi sunt identice cu cele făcute în trecut, când actualii lideri se aflau în opoziție sau la început de mandat. „Dacă ștergem data și anul, aceleași declarații despre fermieri le putem spune și acum. Nu s-a schimbat absolut nimic”, a subliniat deputatul.

Stefanco a acuzat neglijența guvernării după patru ani de control total al puterii. „Este responsabilitatea lor. În patru ani, cu mâna pe inimă vă spun: nu s-a făcut absolut nimic pentru a scoate fermierii din criza care nu a fost doar una a secetei”, a spus parlamentarul.

El a amintit de șocurile majore din 2022, când agricultorii au fost loviți simultan de mai multe scumpiri: motorina a ajuns la 32 de lei litrul, îngrășămintele s-au scumpit de la 4.000 la 20–30.000 de lei tona, iar piesele de schimb și toate inputurile agricole au explodat la preț. „Fermierii și-au asumat această povară ca producători”, a precizat Stefanco.

În același timp, deputatul susține că statul a fost principalul beneficiar al acestor scumpiri, prin taxele încasate. „TVA la vamă, taxa de ecologie – toate sunt colectate direct. Apoi, în martie–aprilie, guvernul vine și spune că sunt încasări record la vamă. Dar pe spatele cui? Cine a dus această povară? Fermierii și poporul Republicii Moldova”, a declarat el.

Stefanco a avertizat că guvernarea a încasat, dar a ignorat consecințele, iar mulți producători agricoli nu mai pot ieși din loviturile acumulate. „Au avut de câștigat din scumpiri și au uitat că cineva, la un moment dat, nu va mai rezista”, a concluzionat deputatul.

Deputatul Sergiu Stefanco a precizat că, împreună cu alți parlamentari fermieri, inclusiv din opoziție, încearcă să apere interesele agricultorilor, însă situația din teren demonstrează că agricultura rămâne într-o criză ignorată de autorități.

Fermierii au protestat miercurea trecută în fața Guvernului și au acuzat autoritățile că nu întreprind nimic pentru a soluționa problemele fermierilor afectați de secetă, dar și stingerea datoriilor la subvenții.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII