Veste bună pentru agricultori! Procedura de lichidare a gospodăriilor țărănești inactive va fi simplificată

23 Feb. 2022, 13:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
23 Feb. 2022, 13:46 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Pentru a susține micul business din agricultură, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Avizul la proiectul de Lege care prevede instituirea unor măsuri de suport pentru activitatea gospodăriilor țărănești (GȚ). Astfel, proiectul vizează simplificarea procedurii de lichidare din Registrul gospodăriilor țărănești și Registrul fiscal de stat a gospodăriilor țărănești care sunt inactive. Lista gospodăriilor țărănești inactive care urmează a fi radiate va fi determinată de Serviciul Fiscal de Stat (SFS).

Totodată, contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, penalitățile și amenzile calculate și neachitate până la data radierii de către gospodăriile țărănești inactive vor fi anulate din sistemul de evidență al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS).

Din registrele menționate urmează a fi radiate gospodăriile țărănești inactive, înregistrate până la 31 decembrie 2018 și care, pe parcursul ultimilor trei ani nu au efectuat operațiuni pe conturi bancare, nu sunt fondatori ai unei persoane juridice, nu au restanțe la buget, nu sunt înregistrate în calitate de plătitori TVA și nu au beneficiat de suport financiar din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural în perioada 1 ianuarie 2019 – 1 aprilie 2022.

Potrivit avizului, în termen de 2 luni după intrarea în vigoare a Legii, SFS va identifica GȚ inactive, după care vor transmite listele respective Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne, care, în termen de 10 zile, se vor expune asupra radierii. Ulterior, SFS va prezenta lista primăriilor pentru inițierea procedurii de radiere și pentru a informa fondatorii GȚ despre aceasta. Avizul privind decizia de radiere se va publica în Monitorul Oficial și pe site-ul primăriilor, iar cererile și creanțele se vor înainta nu mai târziu de 2 luni din data publicării. În cazul depunerii cererilor privind stoparea procesului de radiere și a creanțelor, radierea se anulează.

Dacă timp de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a cererilor și creanțelor, acestea nu au fost înaintate, primăria va adopta din oficiu decizia de radiere, iar SFS, în termen de 15 zile va asigura radierea codurilor fiscale, va informa prestatorul de servicii despre închiderea conturilor bancare și CNAS despre gospodăriile radiate.

06 Nov. 2026, 10:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 10:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Proprietarii care își vând singurul apartament sau singura casă vor putea beneficia, din 2027, de scutirea de impozit pe venit chiar dacă nu au avut domiciliul înregistrat la adresa respectivă. O altă schimbare anunțată de ministra Finanțelor, Victoria Belous, le va permite vânzătorilor să ia în calcul cheltuielile pentru reparații atunci când stabilesc impozitul datorat.

Pentru ca un apartament sau o casă să fie considerată locuință de bază, iar venitul din vânzare să fie scutit de impozit, proprietarul va trebui să îndeplinească una dintre cele două condiții. Acesta fie a avut domiciliul în imobil cel puțin trei ani, fie figurează în Registrul bunurilor imobile cu acel imobil drept unica sa locuință.

„Există situații în care o persoană își vinde propria și unica locuință, dar nu beneficiază de scutirea de impozit pe venit doar pentru că, dintr-o eroare, nu avea domiciliul înregistrat oficial la acea adresă. Vrem să eliminăm aceste situații”, a explicat Victoria Belous.

În cazul vânzărilor pentru care se datorează impozit, proprietarii vor putea include în calcul și banii investiți în reparația locuinței, dacă pot demonstra cât au cheltuit.

„Dacă ați investit în reparația locuinței, cheltuielile respective vor putea fi luate în calcul la stabilirea impozitului pe care îl aveți de achitat de la vânzare. Condiția este să păstrați facturile și dovezile de plată care confirmă aceste cheltuieli”, a precizat ministra Finanțelor.

Noile reguli vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2027.