Rusia este pe cale ”să realizeze costul real al războiului” (negociator ucrainean)

06 Mart. 2022, 08:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2022, 08:48 // Actual //  bani.md

Rusia este pe cale „să realizeze costul real al războiului” în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie „constructive”, a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak, citat de AFP.

Intervievat la Lvov (Ucraina) de cotidianul canadian The Globe and Mail, Mihailo Podoliak, prezentat ca un colaborator apropiat al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus că începe să perceapă o schimbare în atitudinea Rusiei în faţa rezistenţei ucrainene şi sancţiunilor internaţionale.

„La începutul războiului, (ruşii) insistau asupra unei dominaţii totale. Nu se aşteptau la o rezistenţă atât de puternică din partea Ucrainei”, a spus Mihailo Podoliak.
„Tocmai încep să realizeze costul real al războiului. Şi acum începem să avem negocieri constructive”, a adăugat responsabilul care a participat la primele două runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina la frontiera cu Belarus.

Ruşii „au pierdut cantităţi importante de echipamente şi de personal. Sancţiuni cum nu am văzut niciodată le distrug economia. Ţara lor este în afara legii pe scena internaţională şi propaganda lor nu funcţionează”, a subliniat el.

Mihailo Podoliak a reiterat cererea de a instaura o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei refuzată de NATO, ceea ce a provocat o reacţie puternică din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, reproşând Alianţei Nord-Atlantice că a dat „undă verde pentru continuarea bombardamentelor”.
Insistând că cele două părţi la negocieri au convenit să nu discute detalii ale discuţiilor, Mihailo Podoliak a indicat că obiectivele ucrainene rămân o încetare imediată a focului, garanţii de securitate că Ucraina nu va mai fi atacată şi compensaţii „însemnate” pentru pierderile de vieţi omeneşti şi pagubele din oraşele ucrainene.

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.