Dezastrul generat de invazia lui Putin. JPMorgan: Rusia va înregistra o scădere economică fără precedent – 20%

06 Mart. 2022, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mart. 2022, 11:14 // Actual //  bani.md

JPMorgan, cea mai mare bancă americană, estimează că economia Rusiei va suferi o cădere de 20% în trimestrul al doilea din 2022, o cădere economică fără precedent, notează The Kyiv Indepedent.

Invazia rusă în Ucrainei şi criza economică va urma, cauzată de sancţiunile occidentale, au transformat deja Rusia, scrie sursa citată.

Economia ţării este de aşteptat să scadă cu 20% în al doilea trimestru şi cu aproximativ 3,5% pentru întregul an, după intensificarea sancţiunilor, a declarat JPMorgan pe 28 februarie.

Cu toate acestea, analiştii spun că războiul are un impact şi mai mare asupra societăţii ruse, ţara care se transformă rapid într-un stat totalitar.

Există o represiune majoră împotriva disidenţei, iar Rusia ar putea trece, de asemenea, la o economie planificată, similară cu cea sovietică.

„Liderul devine o persoană care nu greşeşte niciodată şi are întotdeauna dreptate ca Papa”, a declarat analistul politic rus Dmitri Oreşkin pentru postul de radio Echo of Moscow, într-o referire la dictatorul rus Vladimir Putin pe 1 martie, citat de The Kyiv Indepedent.

Din cauza invaziei ruse a Ucrainei, Occidentul a impus sancţiuni devastatoare împotriva Rusiei.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au îngheţat jumătate din rezervele valutare ale Rusiei, care valorează 630 de miliarde de dolari, şi şi-au închis spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti. Numeroase companii occidentale şi-au suspendat şi operaţiunile în Rusia.

Ca urmare a sancţiunilor, rubla a scăzut: dolarul valora 75 de ruble înainte de invazie şi se ridică la 124 de ruble la momentul transmiterii acestei ştiri.

Cu toate acestea, economiştii sunt precauţi cu privire la consecinţele sancţiunilor asupra economiei ruse.

Grigori Bazhenov, economist la Şcoala Superioară de Economie din Rusia, a spus că, în ciuda sancţiunilor, nu va exista niciun colaps al economiei ruse. Cu toate acestea, admite el, situaţia economică se va înrăutăţi cu siguranţă.

„Inflaţia va fi mare (mai mult de 10%), veniturile nu vor creşte, iar nivelul de trai va scădea constant”, a spus el pentru Kyiv Independent. „Economia nu va mai fi niciodată la fel.

 

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.