Armele rușilor nu „tac”! Atacă nebuneşte: caută mercenari pe care să-i nimicească „fără milă”.

14 Mart. 2022, 22:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Mart. 2022, 22:12 // Actual //  bani.md

Trupele ruse au identificat toate poziţiile luptătorilor străini în Ucraina, iar atacurile vor continua „fără milă”, afirmă purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, potrivit Interfax.

Ruşii atacă nebuneşte: caută mercenari pe care să-i nimicească „fără milă”. Un convoi cu echipamente militare a fost zărit în Belarus venind spre Ucraina

„Cunoaştem toate locurile în care se află mercenarii străini în Ucraina. Aceştia vor continua să fie loviţi, aşa cum sa întâmplat ieri în satul Starichi şi în baza militară Iavoriv. Unele ţări occidentale încurajează implicarea cetăţenilor lor în acţiuni militare împotriva unităţilor ruse. Responsabilitatea pentru moartea lor va reveni numai administraţiilor acestor ţări”, declară oficialul.

În Belarus, un convoi mare de echipamente militare a fost văzut în tranzit către graniţa cu Ucraina, scrie agenţia ucraineană UNIAN, citând un filmuleţ al unui martor aflat la faţa locului. „Coloana inamicului din Belarus se apropie de graniţa cu Ucraina”, subliniază presa ucraineană, precizând că „videoclipul prezintă camioane militare şi alte vehicule blindate. În faţa coloanei se află un vehicul marcat cu litera V, care ar putea indica apartenenţa acestuia la Forţele Armate Ruse”.

„Aproape toate” atacurile Rusiei în Ucraina „au stagnat”, inclusiv înaintarea infamului convoi în nordul ţării despre care se vorbeşte câteva zile. Un înalt oficial american al apărării a spus acest lucru într-un briefing de presă. Sursa a precizat că atacurile Moscovei asupra oraşelor Cernihiv şi Harkov sunt, de asemenea, în stagnare, adăugând că forţele ruse au mutat o coloană de aproximativ 30 de vehicule în oraşul Izium, probabil pentru a bloca fluxul forţelor ucrainene din lateral.

08 Sept. 2026, 16:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Șeful Petrotel-Lukoil, Dan Dănulescu, confirmă că societatea a solicitat autorităților americane emiterea unei licențe specifice OFAC care să permită repornirea rafinăriei de la Ploiești, aflată în prezent în insolvență și oprită din octombrie anul trecut. Compania susține că nu cere ocolirea sancțiunilor, ci un cadru juridic explicit care să permită reluarea producției în condiții legale și verificabile.

Potrivit conducerii Petrotel-Lukoil, scrisoarea de clarificare primită anterior de autoritățile române din partea SUA nu este suficientă pentru reluarea activității. În aprilie, Ministerul Energiei de la București anunțase că primise o clarificare favorabilă, însă în iunie operatorul a transmis că documentul nu oferă protecția juridică necesară pentru toate operațiunile comerciale implicate, notează medifax.ro.

„Petrotel continuă demersurile pentru obținerea unei licențe OFAC specifice, care să permită reluarea activității într-un cadru juridic clar. Nu solicităm ocolirea regimului de sancțiuni, ci un mecanism explicit, limitat și verificabil”, a declarat Dan Dănulescu, director general executiv și președinte al directoratului Petrotel-Lukoil.

Compania argumentează că o rafinărie ținută prea mult timp în conservare se degradează tehnic, iar fiecare lună de staționare majorează costurile unei eventuale reporniri. Instalațiile trebuie menținute permanent, iar echipamentele sunt expuse coroziunii, umidității, variațiilor de temperatură și altor procese care le pot afecta integritatea.

Conducerea Petrotel mai susține că insolvența, deschisă la 26 august 2026, oferă companiei un cadru de protecție și negociere cu creditorii, dar nu poate înlocui licența necesară pentru reluarea producției comerciale.

Un alt argument invocat este situația pieței carburanților din România. Petrotel are o capacitate instalată de aproximativ 2,4 milioane de tone de țiței pe an, echivalentul a circa 20% din capacitatea națională de rafinare. În regim normal, rafinăria poate produce aproximativ 1,1 milioane de tone de motorină și 600.000 de tone de benzină anual.

Oficialii companiei admit că repornirea Petrotel nu ar garanta automat o ieftinire a carburanților, însă susțin că revenirea unei capacități interne importante ar putea reduce dependența de importuri, ar diversifica sursele de aprovizionare și ar întări reziliența pieței.

„Nu promitem că o singură rafinărie poate controla prețul carburanților. Dar o țară este mai rezilientă atunci când își folosește capacitățile de rafinare”, a mai declarat Dănulescu.

Petrotel-Lukoil susține că eventuală licență OFAC ar trebui să permită operarea într-un cadru strict, cu separarea fluxurilor financiare de entitățile sancționate, trasabilitatea plăților, utilizarea materiilor prime permise și raportarea către administratorul judiciar și autorități.

Rafinăria Petrotel-Lukoil a intrat în insolvență la 26 august, în contextul datoriilor acumulate după oprirea producției. Potrivit documentelor citate în material, compania are datorii de 247 milioane de lei către furnizori și aproximativ 225 milioane de euro către acționarul majoritar Litasco.