Moldovenii au strâns cureaua! Au vândut mai puțini euro și dolari la casele de schimb valutar

22 Mart. 2022, 13:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Mart. 2022, 13:59 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În luna februarie moldovenii au vândut la casele de schimb valutar echivalentul a 101,4 mil. USD cu 41,9 milioane USD sau 29,2% mai puțin față de luna precedentă. Cererea netă de valută din partea agenților economici s-a redus cu 58,8 milioane USD (-20,9%), arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

În luna februarie 2022, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice1 a constituit 45,4%, comparativ cu 50,8% în luna ianuarie 2022.

În aceste condiții, în luna februarie, BNM a intervenit pe piața interbancară locală, prin vânzări nete de valută în volum de 95,0 milioane USD.

În ceea ce privește cursul valutar al monedei naționale, în luna februarie, leul moldovenesc s-a depreciat, în valori medii, cu 0,1% în raport cu dolarul SUA, până la 17,9595 USD/MDL comparativ cu 17,9367 USD/MDL în luna ianuarie. Potrivit valorilor de la finele lunii februarie, leul s-a depreciat cu 1,4%3 în raport cu dolarul SUA.

În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea majoritară i-a revenit în continuare monedei unice europene (80,6%).

Anticipările inflaționiste și evoluția pieței ca urmare a majorării  tarifelor la resursele energetice, care se manifestă la nivel internațional, BNM monitorizează cu atenție evoluțiile și va interveni prin politica sa monetară pentru a crea condiții adecvate pe piața monetară, de credit și valutară.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

15 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Sept. 2026, 16:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom nu exclude o eventuală ajustare a tarifului la gazele naturale dacă evoluțiile pieței vor modifica semnificativ costul de achiziție, însă spune că este prea devreme pentru a estima nivelul unei posibile scumpiri. Într-un răspuns oferit BANI.MD, compania precizează că prețul mediu ponderat de procurare inclus în actualul tarif este de 598,52 euro pentru o mie de metri cubi.

Energocom amintește că aplică tariful reglementat aprobat prin Hotărârea ANRE, în vigoare din 1 septembrie. Anume în acest calcul, aprobat de regulator, este inclus prețul mediu ponderat de 598,52 EUR/1000 m³.

Compania precizează că valoarea de circa 630 de dolari pentru mia de metri cubi, invocată anterior în fundamentarea tarifului, nu poate fi folosită direct ca reper pentru costul gazelor din întreaga perioadă următoare, deoarece aceasta trebuie analizată în funcție de perioada și parametrii pentru care a fost efectuat calculul.

„Pentru tariful aplicat în prezent, reper este prețul mediu ponderat aprobat de ANRE prin Hotărârea nr. 512 din 21.08.2026”, se arată în răspunsul Energocom pentru BANI.MD.

Întrebată dacă, în condițiile în care prețul de achiziție ar fi urcat la peste 830 de dolari pentru mia de metri cubi, există riscul unei noi solicitări de majorare a tarifului, compania a invocat metodologia ANRE.

Potrivit pct. 60 din Metodologia aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 355 din 13 august 2021, dacă apar factori obiectivi care generează necesitatea majorării sau micșorării venitului reglementat cu peste 1%, furnizorul sau Agenția poate iniția procedura de ajustare a prețurilor în vigoare.

Energocom subliniază însă că, la această etapă, ar fi prematură estimarea unui nou tarif.

„O parte importantă a prețurilor pentru volumele care urmează să fie livrate în sezonul rece încă se formează, iar costul mediu ponderat depinde atât de prețurile efective de achiziție, cât și de volumele consumate în fiecare perioadă”, precizează compania.

Prin urmare, o eventuală ajustare a tarifului va putea fi calculată doar în baza parametrilor reali de achiziție și consum, conform metodologiei ANRE.

Energocom mai spune că monitorizează permanent evoluțiile de pe bursele internaționale și situația geopolitică, pe care o califică drept „foarte imprevizibilă”.

Ultima majorare a tarifului la gaz a fost operată la 1 septembrie când a crescut cu peste 40%, la 20,30 lei metru cub.