Spînu acuză transportatorii că boicotează ședințele CEMT. Greșeala Ministerului care va declanșa un scandal

04 Apr. 2022, 16:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Apr. 2022, 16:50 // Actual //  bani.md

Vicepremierul Andrei Spînu acuză transportatorii că boicotează ședințele comisiei CEMT și acordă acestui fapt o atenție publică pe site-ul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Din comunicatul de presă publicat pe site-ul midr.gov.md.

„Comisia CEMT a aprobat repartizarea autorizațiilor multilaterale CEMT pentru operatorii de transport rutier internațional nedistribuite și neridicate

APRILIE 02, 2022 | #transport

La data de 1 aprilie a.c., a avut loc ședința Comisiei CEMT, în lipsa reprezentanților Uniunii Transportatorilor și Drumarilor și Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto, care au refuzat prezența în cadrul Comisie, încercând în mod nejustificat să  boicoteze a treia oară desfășurarea ședinței.”

Se întâmplă în timp ce Ministerul pe care îl conduce – MIDR, de facto,  nui a informat transportatorii despre locul unde va avea loc ședința Comisiei – o încălcare de procedură, care a făcut imposibilă participarea mediului de afaceri la procesul decizional. Nu este clar dacă s-a întâmplat (ne)intenționat. Cert este că transportatorii vor analiza dacă procedura a fost sau nu respectată din punct de vedere legal. Greșeala comisă urmează să declanșeze, cel puțin, o anchetă de serviciu sau să anuleze decizia luată pe data de 1 aprilie 2022.

Redacția Bani.md monitorizează subiectul din data de 25 martie, când trebuia să aibă loc o altă ședință a Comisiei CEMT (LINK). Atunci ședința a fost amânată din cauza lipsei unui reprezentant al Ministerului Transporturilor. Domnul Mircea Păscăluță, după spusele vicepremierului Spânu, nu s-a prezentat atunci din „motive obiective”.

Ședința a fost amânată pentru data de, 1 aprilie, Vineri, la distanță de o săptămână. Nu era clar unde: Locul desfășurării evenimentului nu a fost indicat în invitația primită de Asociații. Transportatorii au considerat că se va desfășura la ANTA. Acolo au și venit, fiind prezenți la ora 15:00.

După aproape o oră de așteptare, membrii asociațiilor menționate au aflat că ședința va avea loc la Ministerul de resort. Au decis să plece la Guvern pentru a-și găsi dreptatea.

Anatol Bulat, membru UTD

„Astăzi a doua oră repetat reprezentanții ministerului și cei de la ANTA nu s-au prezentat invocând că noi nu am mers la ședință la minister că ei ne așteaptă acolo. Biroul de lucru este la ANTA nu pe la ministere prin subsoluri. Noi vrem să fim auziți și nu umiliți și nu chemați pe nu știu unde și să ni se indice cu pumnul în masă cum trebuie să fie repartizate CEMT-urile așa cum se repartizau în epoca comunistă. Acele repartizări nu se făceau cu acordul transportatorilor. Cerem să fie restabilită repartizarea echitabilă indiferent că e mare sau mic după aceleași criterii, proporțional așa cum scrie în cod”.

Eugen Dațco, director executiv UTD

„Prima repartizare a CEMT a trecut cu probleme, însă repartizarea celor 80 care nu au fost ridicate se lasă cu probleme. la ședința de astăzi am venit să particip și eu să văd care este situația. O jumătate din comisie e într-un loc și altă jumătate e în alt loc. Autorizațiile CEMT trebuie repartizate cât mai urgent pentru că are un impact asupra economiei țării și transportatori”.

În așteptarea unui reprezentant al Executivului, s-a făcut văzut vicepremierul Andrei Spânu, unde am și aflat despre faptul că decizia privind repartizarea CEMT a fost luată în lipsa transportatorilor.

Declarațiile au fost aprinse:

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii

Poziția asta am auzit-o de la colegi când două ședințe la rând nu ați venit. Vineri trebuia să aibă loc ședința și s-a întâmplat o situație neplăcută cu un membru și am rugat amânarea pentru ziua de 1 aprilie și ați fost informați că trebuie să aibă loc la minister. Dumneavoastră reprezentanți transportatorii, dar la fel aceste CEMT se duc la transportatorilor mici. Pe parcursul ultimilor ani voi ați fost avantajați comparativ cu cei mai mici. Or, decizia noastră este să-i susținem și pe cei mai mici cărora să le dăm șansa să crească și ei. La fel cum dumneavoastră spuneți că creați locuri de muncă, la fel ei au familii, copii și au nevoie să practice această activitate economică. Eu în fiecare zi primesc mesaje de la transportatorii mai mici care ne spun ca să le dăm și lor o șansă”.

Comunicatul  Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost publicat a doua zi, pe data de 2 aprilie 2022. Pe lângă acuzațiile aduse transportatorilor, reprezentanții instituției au anunțat decizia luată:

„Inițierea procesului de alocare a autorizațiilor multilaterale CEMT nedistribuite, care conform Codului Transporturilor Rutiere și Regulamentului privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor de transport rutier, acestea se alocă solicitărilor ulterioare depuse pe parcursul anului de valabilitate a autorizației CEMT.

S-a convenit, în urma discuțiilor și a votului pro unanim, alocarea autorizațiilor CEMT nedistribuite, conform Regulamentului privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor nr. 257 din 2017. Astfel, operatorii de transportat eligibili pot depune solicitările de obținere a autorizațiilor în perioada 5-15 aprilie 2022.

Inițierea redistribuirii autorizațiilor multilaterale CEMT, repartizate și neridicate în termen de 1 lună de la aprobarea listei operatorilor de transport rutier, cărora le-au fost repartizate. În cazul dat, conform prevederilor Codului Transporturilor Rutiere, autorizațiile CEMT repartizate și neridicate în termen de 1 lună de la aprobarea listei operatorilor de transport rutier, vor fi redistribuite transportatorilor care nu au beneficiat de autorizații CEMT. (Potrivit prevederilor art. 3134, alin. (2) din Codul Transporturilor Rutiere și pct. 85 din Regulamentul privind eliberarea și utilizarea autorizațiilor de transport rutier ,,autorizațiile multilaterale CEMT repartizate şi neridicate în termen de 1 lună de la aprobarea listei operatorilor de transport rutier cărora le-au fost repartizate, sunt retrase și redistribuite operatorilor de transport rutier care nu au beneficiat de autorizaţii CEMT, în ordinea cronologică de înregistrare în sistemul informațional „e-Autorizaţie transport”)

Astfel, în urma discuțiilor purtate în cadrul Comisiei și a votului pro unanim s-a convenit repartizarea autorizațiilor CEMT neridicate, categoria EURO VI – 16 unități și categoria EURO V – 42 unități pentru operatorii de transport care nu au beneficiat de astfel de autorizații.

Procesul verbal al Comisie CEMT poate fi consultat aici: https://bit.ly/3NSJ0ci

Reprezentanții Ministerului menționează că autorizațiile multilaterale CEMT se atribuie Republicii Moldova anual, conform deciziei Secretariatului Forului Internațional de Transport, în vederea facilitării transporturilor auto internaționale de mărfuri şi posibilității utilizării mai eficiente a parcului de vehicule pe teritoriile celor 43 state membre.

24 Sept. 2026, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 11:00 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că ajustările tarifelor la energie trebuie făcute la timp, chiar dacă acestea presupun majorări pentru consumatori, pentru a evita acumularea datoriilor în întreprinderile din sector. Totodată, el susține că actuala ajustare a tarifelor nu va fi ultima, iar mecanismul de compensații trebuie extins și orientat mai precis către gospodăriile vulnerabile.

Potrivit lui Grosu, crizele energetice prin care Republica Moldova trece din 2021 au arătat că autoritățile trebuie să fie transparente cu populația și să nu amâne ajustarea tarifelor atunci când costurile reale cresc.

„Prima [lecție] — să fim sinceri cu cetățenii noștri și să ajustăm tarifele la timp. (…) Dacă nu le ajustezi la timp, bagi întreprinderea în datorii. Și cumva îți creează senzația: domnule, dacă amânăm mai încolo. Nu se amână, pentru că datoriile cresc, cresc, cresc și odată va trebui să le onorăm”, a declarat președintele Parlamentului.

Grosu a precizat că actuala rundă de ajustări tarifare nu va fi ultima, sugerând că tarifele vor continua să fie revizuite în funcție de evoluția costurilor din sectorul energetic.

„Această ajustare tarifară nu va fi ultima”, a spus șeful Legislativului.

În paralel, autoritățile intenționează să adapteze sistemul de compensații astfel încât ajutorul să ajungă la un număr mai mare de consumatori și să fie acordat mai țintit. Grosu a amintit că, în primii ani ai crizei energetice, mecanismul s-a concentrat în special pe consumatorii de gaze și energie termică, în timp ce gospodăriile care se încălzesc cu lemne au fost inițial mai puțin acoperite.

Potrivit acestuia, obiectivul Guvernului este majorarea numărului de beneficiari ai compensațiilor. Grosu a spus că atragerea resurselor externe pentru finanțarea sprijinului energetic se află și pe agenda discuțiilor purtate de premier în cadrul vizitei sale la New York.

Guvernul utilizează în prezent un mecanism de compensații monetare pentru consumatorii casnici, calculat în funcție de veniturile gospodăriei, costurile energetice și sursa principală de încălzire. În documentele oficiale aferente sezonului rece 2025–2026, Executivul arată că mecanismul urmărește menținerea sprijinului pentru gospodăriile vulnerabile în contextul variațiilor tarifare.