De ce premierul Petkov a recomandat părăsirea Republicii Moldova

29 Apr. 2022, 21:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Apr. 2022, 21:20 // Actual //  bani.md

Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, a afirmat, vineri, că recomandarea făcută cetăţenilor bulgari de a părăsi Republica Molova a fost o chestiune mai degrabă tehnică, ce vizează o anumită zonă, iar decizia este în această perioadă revizuită şi s-ar putea reveni asupra ei, potrivit News.ro.

Kiril Petkov a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, de ce Bulgaria a recomandat cetăţenilor săi să părăsească Republica Moldova şi a afirmat: ”Noi toţi, împreună, susţinem Moldova şi vom fi bun partener, atât în vreme de criză, cât şi pe termen lung pentru calea lor europeană, vreau să spun clar acest lucru. Informaţia care a fost răspândită de Ministerul nostru de Externe, ca un nivel de risc şi în prezent aceasta se revizuieşte, a fost o ridicare a riscului din punct de vedere tehnic pentru o anumită regiune”.

Premierul bulgar a afirmat că speră că această recizie va fi curând revizuită.

”Eu personal sper că, în curând, această poziţie a noastră va fi revizuită. Noi am dorit totuşi să înştiinţăm pe oamenii din Moldova că există un risc mai mare în acest moment”, a adăugat premierul bulgar.

Ministerul bulgar de Externe le-a cerut, joi, bulgarilor să nu călătorească în Republica Moldova, din cauza ”situaţiei complicate” din această ţară şi le cere cetăţenlor bulgari care se află pe teritoriul moldovean să-l părăsească cu orice mijloace de transport disponibile.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.