„Apocalipsa” energetică bate la ușă! Riscăm să rămânem fără curent. Spînu: Negociem cu ucrainenii

06 Mai 2022, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mai 2022, 10:09 // Actual //  bani.md

Republica Moldova riscă să rămână fără energie electrică din luna iunie, în condițiile în care contractul cu centrala de la Cuciurgan a fost prelungit doar pentru luna mai. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a declarat într-o conferință de presă că în prezent negociază cu ucrainenii pentru cel mai bun preț.

Suntem în discuții inclusiv cu colegi din Ucraina pentru a identifica cel mai bun preț pentru luna iunie”, a precizat Spînu fiind întrebat de unde va lua energie electrică din luna iunie.

La licitația organizată în luna aprilie pentru achiziția energiei electrice au participat șase companii, iar  centrala de la Cuciurgan a oferit un preț de 9,6 cenți per kilowatt/h. Ulterior licitația a fost anulată urmare a prețului mare oferit de companiile participante.

La 29 aprilie, prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că Guvernul, în urma negocierilor directe, a ajuns la un acord cu centrala de la Cuciurgan ca pentru luna mai să ne livreze energia electrică la un preț mult mai mic de doar 5,9 cenți per Kilowatt.

Republica Moldova importă 80% din necesarul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, care este controlată de grupul rusesc INTER RAO.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

21 Iun. 2026, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iun. 2026, 10:05 // Actual //  bani.md

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a venit cu explicații după apariția informațiilor privind reducerea numărului de zile de concediu plătit, precizând că angajații nu vor pierde nici zile de odihnă și nici indemnizațiile de concediu.

Potrivit oficialei, modificările propuse nu vizează reducerea concediului anual de odihnă, ci doar ajustarea modului de calcul al anumitor perioade care sunt incluse în vechimea de muncă ce oferă dreptul la concediu.

„Concediile de odihnă nu se reduc și nimeni nu pierde nici zilele de odihnă, nici banii de concediu”, a subliniat Natalia Plugaru.

Ministra a explicat că drepturile angajaților la concediul anual rămân neschimbate, iar modificările legislative nu afectează durata concediului de bază și nici cuantumul indemnizațiilor achitate în perioada de odihnă.