Moldova cu apeducte sufocată de secetă. Doar jumătate din localitățile țării au apă

25 Mai 2022, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Mai 2022, 16:40 // Actual //  bani.md

În anul 2021 lungimea totală a apeductelor şi rețelelor publice de distribuţie a apei s-a extins cu 557,3 km de rețele noi construite (cu 39,7 km în mediu urban și 517,6 km în mediul rural) și a constituit 16,4 mii km, arată datele Biroului Național de Statistică.

Din lungimea totală, 16,1 mii km aparțin sistemelor date în exploatare, iar 0,3 mii km – sistemelor care nu sunt date în exploatare, dar deservesc populația. Cea mai mare pondere a lungimii apeductelor și rețelelor publice nou construite a fost înregistrată în localitățile din regiunea Nord – 238,6 km (42,8%) și din regiunea Centru – 182,0 km (32,7%).

În anul 2021 acces la sistemele publice de alimentare cu apă au avut 54 de municipii și orașe și 864 de localități rurale, ceea ce reprezintă 59,9% din localităţile ţării. Circa 59% din satele Moldovei au avut acces la alimentare cu apă potabilă din sistemele publice3. Din total localități cu acces la sistemele publice de alimentare cu apă (918 localități), 892 dispun de sisteme publice de alimentare cu apă date în exploatare (2 localități dintre acestea, pe lângă sistem dat în exploatare, având și sistem care nu este dat în exploatare). Comparativ cu anul 2017 numărul localităților cu acces la sistemele publice de alimentare cu apă date în exploatare s-a majorat cu 15,3%.

În profil regional, localitățile din mun. Chișinău (91,4%) și UTA Găgăuzia (84,4%) dețin cel mai mare nivel de conectare la sistemele publice de alimentare cu apă, iar cel mai mic nivel îl are regiunea Nord (43,2%).

În medie, pe an la un locuitor revin 25,2 m3 de apă distribuită. Din volumul total de apă distribuită, 66,2 mil. m3 (sau 71,3%) a fost furnizată populaţiei, 4,0% – instituţiilor bugetare, iar 24,7% altor consumatori.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

11 Sept. 2026, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 10:15 // Actual //  Grîu Tatiana

Accesul în terminalul Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău va fi restricționat în perioada 14–17 septembrie, în contextul fluxului sporit de pasageri generat de plecarea pelerinilor hasidici.

Potrivit administrației aeroportului, măsurile au fost aprobate în baza deciziei Grupului de Management al Riscului al Autorității Aeronautice Civile și urmăresc gestionarea fluxurilor de pasageri, precum și menținerea siguranței și ordinii în zona aeroportuară.

În perioada respectivă, în terminal vor avea acces doar pasagerii, personalul aeroportuar și membrii echipajelor aeronavelor. Pasagerii vor putea intra în terminal cu cel mult trei ore înainte de ora programată a plecării, prezentând documentul de călătorie și confirmarea zborului.

Totodată, circulația și staționarea autocarelor care transportă grupuri de pasageri vor fi organizate în zone special amenajate. Șoferii și organizatorii grupurilor sunt rugați să respecte traseele și punctele de oprire stabilite, precum și indicațiile autorităților, pentru a evita blocarea accesului către terminal.

Aeroportul recomandă pasagerilor să verifice din timp statutul zborului pe tabloul online, să aibă documentele pregătite pentru verificare și să urmeze indicațiile personalului aeroportuar și ale autorităților.