Dodon și cumnatul său prins de procurori când mânca hârtie – cerere de arest preventiv pentru 30 de zile

25 Mai 2022, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Mai 2022, 17:02 // Actual //  bani.md

Procurorii anticorupție au înregistrat demersurile privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile în privința ex-președintelui Republicii Moldova, Moldova și celei de-a doua persoana reținute pe parcursul zilei de ieri. Este vorba de Petru Merineanu cumnatul acestuia.

Instanța de judecată sesizată urmează să stabilească data și ora examinării demersurilor.

Anchetatorii au făcut percheziții la vila lui Igor Dodon, dar și la alte proprietăți deținute de fostul președinte direct sau prin interpuși.

Printre imobilele percheziționate se numără și trei vile amplasate pe malul râului Nistru și care figurează pe numele lui Petru Merineanu, cumnatului lui Dodon, însă beneficiarul real al acestora ar fi chiar fostul președinte. Mai mult, valoarea totală a acestora declarată în acte ar fi de 1,7 milioane de lei, în timp ce valoarea reală depășește suma de 14 milioane de lei.

Merineanu ar fi încercat să distrugă aceste aceste ale imobilelor, fiind prins de anchetatori în timp ce încerca să înghită un document.

„În cadrul efectuării perchezițiilor una din persoane a încercat să distrugă prin înghițire înscrisurile depistate la domiciliu prin care se confirmau tranzacții de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile în valoare de circa 700.000 euro. În aceleași circumstanțe, procurorii și ofițerii au depistat circa 37.000 euro, care erau păstrați la domiciliul persoanei supuse percheziției”, a spus procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Elena Cazacov.

11 Sept. 2026, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Sept. 2026, 17:09 // Actual //  Ursu Victor

Chișinăul a ajuns foarte aproape de un spor natural negativ în prima jumătate a anului 2026. Numărul nașterilor l-a depășit pe cel al deceselor cu doar 10 persoane, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

În perioada ianuarie–iunie au fost înregistrați 3.318 nou-născuți și 3.308 decese. Cu un an mai devreme, diferența dintre nașteri și decese era de 245 de persoane.

Numărul nașterilor a rămas practic la același nivel ca în 2025, când au fost înregistrați 3.315 copii. În schimb, numărul deceselor a crescut cu 7,7%, de la 3.070 la 3.308.

Rata natalității a constituit 9,4 născuți-vii la o mie de locuitori, în timp ce rata mortalității a ajuns la 9,3 decese la o mie de locuitori.

În ceea ce privește mortalitatea infantilă, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat s-a majorat cu 10,3% și a ajuns la 75 de cazuri.