Vor exista doar 4 universități de stat și nu 28 cum era până acum. Ministerul Educației anunță reorganizări

28 Iun. 2022, 09:51
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
28 Iun. 2022, 09:51 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova anunță despre procesul de reorganizare a instituțiilor de învățământ superioare. Astfel, vor exista doar 4 universități de stat și nu 28 cum era până în prezent.

Potrivit ministerului, „admiterea la studii superioare se va desfășura doar în instituțiile reorganizate, iar transferul studenților se va finaliza până la începutul noului an de studii.”

În urma reorganizării, Republica Moldova va avea universități mari, consolidate și competitive, cu infrastructură dezvoltată, modernă, în concordanță cu tendințele la nivel mondial.

În cadrul acestui proces, Ministerul își propune să întreprindă următoarele acțiuni:
  • Consolidarea sistemului universitar și de cercetare prin concentrarea resurselor, atât umane, cât și financiare.
  • Apropierea cercetării științifice de studenți prin integrarea institutelor de cercetare în structura universităților.
  • Alocarea de mijloace financiare suplimentare pentru a susține procesul de modernizare a învățământului superior și a sectorului de cercetare.

Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin absorbția următoarelor instituții publice:

  • Academia de Administrare Publică;
  • Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport;
  • Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici”;
  • Institutul de Fizică Aplicată;
  • Institutul de Chimie;
  • Institutul de Ecologie și Geografie;
  • Institutul de Geologie și Seismologie;
  • Institutul de Zoologie;
  • Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice;
  • Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie;
  • Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hașdeu”;
  • Institutul de Istorie;
  • Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor;
  • Gradina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”;
  • Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”.

Universitatea Tehnică a Moldovei se reorganizează prin absorbția următoarelor instituții publice:

  • Universitatea Agrară de Stat din Moldova;
  • Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii „D. Ghițu”;
  • Institutul de Energetică;
  • Institutul de Microbiologie și Biotehnologie.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău se reorganizează prin absorbția următoarelor instituții publice:

  • Universitatea de Stat din Tiraspol;
  • Universitatea de Stat „Grigorii Țamblac” din Taraclia;
  • Institutul de Științe ale Educației;
  • Institutul de Formare Continuă.

 Academia de Studii Economice din Moldova se reorganizează prin absorbția Institutului Național de Cercetări Economice.

22 Iun. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
22 Iun. 2026, 13:11 // Slider //  MD Bani

Ministerul Finanțelor a lansat consultările publice asupra proiectului politicii fiscale pentru anul 2027. Pe lângă majorarea accizelor la alcool, tutun și produse petroliere, autoritățile propun introducerea accizelor pentru o serie nouă de produse, cum ar fi țigările electronice fără nicotină, băuturi care conțin zahăr și articole pirotehnice, transmite IPN.

Proiectul politicii fiscale prevede introducerea accizelor pentru lichidele utilizate în țigările electronice care nu conțin nicotină. În opinia autorilor, măsura va crea condiții fiscale uniforme pentru produsele similare și va limita posibilitățile de evitare a taxelor prin utilizarea lichidelor fără nicotină în locul celor cu nicotină. Prin accizarea acestor produse, autoritățile își propun protejarea sănătății publice și reducerea atractivității acestora în rândul tinerilor.

Pentru țigările electronice cu nicotină, produsele din tutun încălzit și țigaretele tradiționale, este propusă o majorare a accizei cu 10%. Astfel, în 2027, acciza pentru 1.000 de țigări va ajunge la aproximativ 87 de euro. Pentru produsele din tutun încălzit, aceasta va constitui 79 de euro la 1.000 de unități, iar în cazul majorării cu 10%, acciza aplicată lichidelor pentru țigările electronice va atinge 194 de euro per litru.

Comparativ cu alte state din Europa, acciza aplicată țigărilor în Republica Moldova rămâne semnificativ mai redusă. De exemplu, în România, acciza este de 139 euro pentru 1.000 de țigări, în Polonia – 157 euro, în Italia – 163 euro, în Cehia – 183 euro, iar în Estonia este de 192 euro. Menținerea unui nivel scăzut al accizelor amplifică diferența de preț dintre produsele din tutun comercializate în Moldova și cele din UE, ceea ce poate crea stimulente pentru contrabanda cu țigarete către piețele europene.

Pe de altă parte, acciza aplicată produselor din tutun încălzit a depășit nivelul din majoritatea statelor UE. În 2025, aceasta era de 62 euro pentru 1.000 de bucăți în România, 68 euro în Ucraina, 64 euro în Italia, 51 euro în Polonia, 42 euro în Cehia și 31 euro în Estonia, în timp ce în Republica Moldova nivelul ajunge la 71 euro pentru 1.000 de bucăți.

Proiectul de lege mai prevede extinderea listei produselor supuse accizării, prin includerea băuturilor cu conținut de zahăr și a articolelor pirotehnice de divertisment și scenă. În cazul băuturilor îndulcite, măsura urmărește reducerea consumului excesiv de zahăr, asociat cu riscuri majore pentru sănătate, precum obezitatea, diabetul și bolile cardiovasculare. Pentru articolele pirotehnice, accizarea este justificată prin riscurile de siguranță, impactul asupra mediului, poluarea fonică și efectele negative asupra sănătății oamenilor și animalelor.

Proiectul politicii fiscale se află la etapa consultărilor publice, urmând să fie aprobat de Guvern și ulterior supus votului în Parlament.