Secretomanie în jurul Codului transportatorilor! Ministerul lui Spînu l-a modificat sub șapte lacăte

10 Aug. 2022, 11:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2022, 11:38 // Actual //  bani.md

Asociația Patronală din domeniul transporturilor rutiere se arată nemulțumită de modificarea Codului transporturilor rutiere, în condițiile în care documentul nu a fost consultat cu transportatorii și conține mai multe lacune.

De la membrii grupului de lucru au fost solicitate doar propuneri de modificare a Codului Transporturilor Rutiere, care nu au fost dezbătute niciodată în cadrul grupului. Mai mult ca atât, MIDR nici o data nu a înaintat in cadrul grupului de lucru propriile propuneri de modificare cu argumentele de rigoare.

Proiectul în cauză a fost elaborat într-o maniera plină de secretomanie fără ca grupul de lucru special creat de Ministerul Infrastructurii în acest sens să aibă vreo cunoștință de cauză.

Mai mult ca atât, deși în nota de argumentare ministerul evidențiază ca scopul proiectului nu este ajustarea legislației naționale la aquis-ul comunitar, el vizează în mod direct modificarea unor norme care țin direct de implementarea Regulamentului nr.1071/2009 al Parlamentului European al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și activitatea de transport rutier.

Actuala redacție a Codului transporturilor rutiere conține multe norme care sunt în contradicție cu aquis-ul comunitar necesar a fi implementat în conformitate cu Acordul de Asociere RM-UE, ministerul prin proiectul elaborat vine cu propuneri care continuă să încalce normele comunitare sau să ignore complet necesitatea ajustării normelor naționale la normele comunitare asumate prin Acordul de Asociere.

Asociațiile transportatorilor susține că maniera în care proiectul Codului transportatorilor a fost supus consultărilor publice este una netransparentă, care încalcă principiile de elaborare a actelor normative. Transportatorii s-au adresat președinției, parlamentului și guvernului pentru retragerea proiectului.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.