VIDEO Fii patriot la Realitatea! Expediază-ne mesajul tău video dedicat Zilei Independenței și te arătăm la televizor

19 Aug. 2022, 17:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2022, 17:58 // Actual //  bani.md

Pe 27 august, Republica Moldova marchează 31 de ani de independență. Grupul de presă Realitatea oferă tuturor posibilitatea să adreseze mesaje de felicitare țării și oamenilor ei, pe care le va difuza pe canalul RLive TV și pe platformele online pe care le administrează.

Tot ce trebuie să faceți pentru a deveni patriot la Realitatea este să realizați un video dedicat sărbătorii naționale. Puteți filma și cu telefonul mobil, însă vă îndemnăm să faceți înregistrarea orizontal și să indicați numele autorului.

Povestiți-ne de ce iubiți Moldova și cum visați să o vedeți peste ani. Poate ați vrea să schimbați ceva în țară? Relatați despre asta. Arătați orașele și satele în care locuiți, locurile preferate, casele părintești, povestiți despre tradițiile pe care le-ați învățat de la bunici și orice va este drag.

Așteptăm dedicațiile voastre pentru Moldova la adresa de e-mail info@realitatea.md până pe 27 august inclusiv, iar noi îl vom difuza la postul de televiziune RLive TV, pe site-urile web www.realitatea.md, www.bani.md, www.rupor.md, www.rlive.md și www.moldovalive.md și pe canalele social media.

Fii patriot la Realitatea!

Realitatea Live

02 Mart. 2026, 12:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Mart. 2026, 12:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile la carburanți cresc din nou mâine. Pentru 3 martie 2026, benzina 95 va costa maximum 23,84 lei litrul, cu 9 bani mai mult, iar motorina va ajunge la 20,87 lei, în creștere cu 15 bani.

Scumpirile vin într-un context internațional tensionat. Contractele futures pentru motorină în Europa au urcat cu aproximativ 20%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii peste doi ani. În paralel, prețul petrolului a crescut brusc luni, la deschiderea piețelor asiatice, după atacul comun lansat de Statele Unite și Israel asupra Iranului, dar și după ce președintele Donald Trump a anunțat că loviturile vor continua „până la atingerea tuturor obiectivelor”.

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a amplificat temerile investitorilor privind extinderea tensiunilor în întreaga regiune a Golfului, cea mai importantă zonă producătoare de petrol din lume. Orice risc asupra livrărilor de țiței se reflectă rapid în cotațiile internaționale și, ulterior, în prețurile la pompă.

Republica Moldova este net importatoare de carburanți. În aceste condiții, evoluțiile de pe piețele externe se resimt direct pe piața locală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!