VIDEO Scanează QR codul de pe sticla de vin și să înceapă petrecerea. Mileștii Mici lansează noi „Wine Records”

27 Aug. 2022, 18:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Aug. 2022, 18:43 // Actual //  bani.md

Scanează QR codul de pe sticla de vin cu smartphone-ul tău și…  să înceapă petrecerea!

O premieră în domeniul vinicol, Mileștii Mici au lansat produse în colaborare cu Wine Records, vinurile muzicale reprezintă o nouă generație de vin, ce este, în primul rând, o inovație plină de emoții pozitive, unde Tradiția și Arta, două simboluri fundamentale a țării noastre, s-au unit frumos într-o sticlă de vin deosebit.

Ți-am pregătit 3 vinuri aromate, 3 talente muzicale și câte un playlist vast pentru fiecare cupaj:

Dacă ești amatorul unui vin spumant alb, brut, atunci seara îți va fi acompaniată de marele Enescu, care te va încânta cu cele mai vestite opere de artă, precum Ciocârlia, Rapsodiile Române și Sonate de vioară și pian…

Cei care preferă un vin cu personalitate, atunci un Merlot, prezentat de Maria Tănase, e alegerea ta perfectă! Savurează aroma bogată ascultând capodoperele sale muzicale, cunoscute în toată lumea!

Iar Alex Calancea ne bucură cu piesele sale îndrăgite, însoțite de un pahar de Sauvignon Blanc! Scanează QR codul și ascultă Hora Primăverii, Bătuta, Ciocârlia și multe altele, la o vorbă bună cu prietenii!

P.

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.