Moldova importă energie de miliarde de dolari

28 Sept. 2022, 16:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Sept. 2022, 16:11 // Actual //  bani.md

Republica Moldova a importat energie în sumă de 1,3 miliarde USD de aproape trei ori mai mult în șapte luni ale anului curent față de perioada similară a anului precedent, arată datele Biroului Național de Statistică.

Pe categorii, Republica Moldova a importat produse petroliere în sumă de 810,6 mil. USD și gaze naturale în valoare de 466,3 mil. USD.

Importurile de energie electrică au constituit 25,1 mil. USD, cu 4,6 ori mai mult.

Datele BNS relevă că ponderea importurile de energie în șapte luni ale anului 2022 a fost de 25,7% comparativ cu 12% în 2021. Produsele petroliere – 15,8%, gaze naturale – 9%, iar energia electrică – 0,5%.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.