Cu cât ar putea scădea prețurile la energie în 2023. Estimările Băncii Mondiale

27 Oct. 2022, 04:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Oct. 2022, 04:52 // Actual //  bani.md

Banca Mondială a prognozat miercuri, 26 octombrie, că preţurile la energie vor scădea cu 11% în 2023, după un salt de 60% în acest an, ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina, transmite Reuters.

Însă, în pofida acestei moderări, preţurile la energie vor fi totuşi cu 75% peste media lor din ultimii cinci ani, subliniază Banca Mondială.

Conform celui mai recent raport Commodity Markets Outlook, publicat miercuri de Banca Mondială, preţul mediu al unui baril de ţiţei Brent ar urma să fie de 92 de dolari în 2023, pentru a scădea până la 80 de dolari în 2024, dar cu toate acestea va fi cu mult peste media multianuală de 60 de dolari.

Conform prognozelor instituţiei financiare internaţionale, exporturile de petrol ale Rusiei ar putea să scadă până la două milioane de barili pe zi ca urmare a embargoului avut în vedere de Uniunea Europeană cu privire la petrolul şi gazele naturale din Rusia, la care se vor adăuga şi restricţiile care vizează asigurarea şi shipping-ul de petrol şi gaze ruseşti, embargou care ar urma să intre în vigoare la data de 5 decembrie.

În plus, un plafon impus preţului petrolului analizat de Grupul celor şapte state puternic industralizate (G7) ar putea afecta şi el livrările de petrol ale Rusiei, însă pentru a deveni eficient este nevoie şi de participarea principalelor economii emergente şi în curs de dezvoltare. Banca Mondială a subliniat faptul că plafonul de preţ avut în vedere de G7 este un mecanism care nu a fost testat.

Banca Mondială susţine că aprecierea dolarului american şi scăderea valorii monedelor majorităţii economiilor în curs de dezvoltare au condus la creşterea preţurilor la alimente şi combustibili, iar asta ar putea agrava insecuritatea alimentară, care afectează deja 200 de milioane de persoane din întreaga lume.

”Combinaţia dintre preţurile ridicate la materii prime şi deprecieri persistente ale monedelor se traduce într-o inflaţie mai mare în multe state”, a precizat Ayhan Kose, care a condus echipa de experţi de la Banca Mondială care a realizat acest raport. Potrivit lui Ayhan Kose, economiile emergente şi cele în curs de dezvoltare ar trebui să se pregătească pentru ”o perioadă de şi mai mare volatilitatea pe pieţele financiare şi de materii prime globale”.

Autorii raportului au calculat că deprecierile monetare au făcut ca aproape 60% din economiile emergente şi în curs de dezvoltare care importă petrol să se confrunte cu o majorare a preţului petrolului în monedele locale, după invazia rusească din Ucraina. De asemenea, aproape 90% din aceste economii au asistat şi la o creştere semnificativă a preţului grâului în monedele locale.

Inflaţia preţurilor la alimente a atins o medie de peste 20% în sudul Asiei în primele trei trimestre ale acestui an, în timp ce alte regiuni, inclusiv America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Europa de Est şi Asia Centrală, au înregistrat o inflaţie a preţurilor la alimente cuprinsă între 12% şi 15%.

Atât preţurile la gaze naturale cât şi cele la cărbune sunt prognozate să scadă în 2023, faţă de valorile record atinse în 2022, însă preţurile la gaze naturale în Europa ar putea fi de aproape patru ori mai mari decât media lor din ultimii cinci ani.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.