Ce mașini preferă moldovenii? Cea mai vândută marcă

18 Ian. 2023, 17:15
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
18 Ian. 2023, 17:15 // Au Bani //  MD Bani

În 2022, în Republica Moldova, s-au vândut exact 7.770 de autovehicule noi. Chiar dacă prețurile au crescut atât la automobile cât și la carburanți, numărul moldovenilor care și-au cumpărat mașini noi a crescut cu 12% față de 2021, scrie autoblog.md. Comparativ, în 2021, s-au vândut 6.818. Cea mai preferată marcă rămâne a fi Toyota, care domină topul pentru al doilea an la rând, depășind Dacia.

În total, la evidenţă au fost luate produsele a 56 de mărci auto, asamblate în anii 2021-2022. Toyota este cap de listă, cu 1.135 realizate, reuşind la limită să depăşească Dacia care a vândut 1.120 unităţi.

Astfel, cota mărcii japoneze pe piaţa de maşini noi din ţară este de 14.6%!

Toyota şi Dacia sunt singurele mărci care au reuşit să realizeze peste 1.000 de automobile într-un an calendaristic.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

TOP 10 cele mai vândute mașini noi în Republica Moldova

  1. Toyota – 1.135 unități;
  2. Dacia – 1.120 unităţi;
  3. Skoda – 971 unităţi;
  4. KIA (573);
  5. Suzuki (458);
  6. Renault (439);
  7. Hyundai (296);
  8. BMW (295);
  9. Mercedes-Benz (283);
  10. Ford (271).

Alte mărci care au reuşit să vândă cel puţin 100 de automobile sunt: HAVAL (230), Peugeot (209), Volvo (162), Geely (140), Porsche (105) şi Lexus (100). Celor de la Land Rover nu le-au ajuns doar doi clienţi pentru a avea cifra rotundă (98).

Potrivit sursei citate, cele mai multe mașini au fost cumpărate în decembrie, august și iulie.

04 Nov. 2026, 16:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:05 // Actual //  Ursu Victor

Creșterea creditării imobiliare, pe fondul scumpirii locuințelor din Republica Moldova, începe să ridice semne de întrebare la Bruxelles. Comisia Europeană avertizează asupra potențialelor riscuri asociate împrumuturilor acordate prin programul guvernamental „Prima Casă PLUS” și recomandă ca acesta să fie integrat în mecanismele generale de supraveghere a riscurilor financiare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM), arată Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, sistemul bancar moldovenesc rămâne stabil și rezistent la șocuri și beneficiază de rezerve importante de capital și lichiditate. Cu toate acestea, experții europeni atrag atenția că intensificarea creditării pentru achiziția locuințelor, în condițiile creșterii prețurilor imobiliare, necesită o monitorizare mai atentă.

„Există riscuri potențiale asociate creditelor acordate în cadrul programului «Prima Casă PLUS», care necesită o monitorizare mai atentă. Programul ar trebui integrat în cadrul general de supraveghere macroprudențială al Băncii Naționale a Moldovei”, se arată în raportul Comisiei Europene.

Datele prezentate de Bruxelles arată că volumul creditelor acordate populației și companiilor a crescut  în 2025, pe fondul condițiilor favorabile de finanțare și al politicilor de stimulare a investițiilor.

Astfel, creditarea sectorului privat a ajuns la 28,2% din produsul intern brut, comparativ cu 25,5% în 2024, creșterea a fost alimentată în principal de împrumuturile de consum și de finanțările imobiliare.

În paralel, raportul dintre credite și depozite a urcat cu aproape zece puncte procentuale, până la 72,2% în 2025, cel mai ridicat nivel înregistrat din 2020.

Comisia Europeană remarcă și o creștere a ponderii creditelor neperformante în prima jumătate a anului 2026. Acestea au ajuns la 5,2% din totalul împrumuturilor, deși indicatorul este considerat în continuare relativ redus.

Avertismentul cu privire la „Prima Casă PLUS” vine în condițiile în care programul guvernamental facilitează accesul populației la credite ipotecare prin garanții acordate de stat, ceea ce poate stimula cererea de locuințe și extinderea finanțării imobiliare.

În același timp, creșterea rapidă a creditării într-o piață caracterizată de scumpiri poate amplifica vulnerabilitățile financiare, în special dacă veniturile debitorilor nu evoluează în același ritm cu prețurile locuințelor și cu obligațiile de rambursare.

Recomandarea Comisiei Europene vizează integrarea programului în cadrul macroprudențial al BNM, adică în sistemul de instrumente și reguli utilizate pentru identificarea și limitarea riscurilor care ar putea afecta stabilitatea financiară.

Totuși, Bruxelles-ul nu constată că programul „Prima Casă PLUS” ar fi provocat deja o criză a creditării sau că beneficiarii acestuia ar înregistra rate ridicate de neplată. Avertismentul privește riscuri potențiale, în contextul evoluției pieței imobiliare.

Raportul evidențiază și gradul ridicat de concentrare a sistemului bancar. Cele mai mari cinci bănci din Republica Moldova dețin aproape 90% din activele sectorului, în timp ce activele bancare totale reprezintă aproximativ 55% din PIB.

Pe de altă parte, instituțiile financiare continuă să dispună de rezerve consistente de lichiditate și capital, iar profitabilitatea sectorului a crescut datorită veniturilor mai mari din dobânzi.

Comisia Europeană face trimitere și la evaluarea sectorului financiar realizată de Fondul Monetar Internațional, publicată în februarie 2026, potrivit căreia sistemul bancar moldovenesc ar putea rezista, în general, inclusiv unui scenariu economic sever, datorită nivelului ridicat al lichidității și capitalizării.