Grupul de presă „Realitatea” și „Vinul Muzical Mihai Eminescu” de la Mileștii Mici a lansat, duminică, 15 ianuarie curent, campania „Luna lui Eminescu”, ziua în care s-a născut și în care moldovenii îl comemorează.

JUNII CORUPŢI

LA VOI cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
Blestemul îl invoc;
Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.
Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
Şi seacă de amor.
O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite,
În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
De sînge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
De braţele slăbite, puterea leşinată
A junelui cănit.
Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,
O, oameni morţi de vii!
Să vă admir curajul în vinure vărsate,
În sticle sfărîmate, hurii neruşinate
Ce chiuie-n orgii?
Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,
Suflînd din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,
Şi arşi pîn-în rărunchi;
Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,
Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,
Cum cădeţi în genunchi!
Sculaţi-vă ! … căci anii trecutului se-nşiră,
În şiruri triumfale stindardul îl resfiră,
Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă, cu faţa înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
Poporul împărat.
Sculaţi-vă! … căci tromba de moarte purtătoare
Cu glasul ei lugubru răcneşte la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.
Încingeţi-vă spada la danţul cel de moarte,
Aci vă poarte vîntul, cum ştie să vă poarte
A ţopăi în joc!
Aci vă duceţi valuri în mii batalioane
Cum în păduri aprinse, mînat în uragane,
Diluviul de foc.
Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reînvie,
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,
Şi frunţile cărunte le nalţă de departe
Un Cesar, un Traian.
Cad putredele tronuri în marea de urgie,
Se sfarmă deodată cu lanţul de sclavie
Şi sceptrele de fier;
În două părţi infernul portalele-şi deschide
Spre-a încăpea cu mia răsufletele hîde
Tiranilor ce pier!
În darn răsună vocea-mi de eco repeţită,
Vă zguduie arama urechea amorţită
Şi simţul leşinat;
Virtutea despletită şi patria-ne zeie
Nu pot ca să aprinză o singură scînteie
În sufletu-ngheţat.
Şi singur stau şi caut, ca uliul care cată
În inima junimii de viaţa-i dezbrăcată
Un stîrv spre-a-l sfîşia;
Ca pasărea de zboru-i din ceruri dezmeţită,
Ca muntele ce-n fruntea-i de nouri încreţită
Un trăsnet ar purta.
Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,
Că-n veci nu se îmbracă în veştede vestminte
Misteriul cel sînt;
Căci vorba voastră sună ca plîns la cununie,
Ca cobea ce îngînă un cînt de veselie,
Ca rîsul la mormînt.