Ucraina primește Abrams și Leoparzi, rușii atacă în stilul lor: Au adus pe front tancuri gonflabile care s-au dezumflat

29 Ian. 2023, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Ian. 2023, 05:45 // Actual //  bani.md

Forțele ruse au amplasat tancuri gonflabile în apropiere de Zaporojie pentru a simula prezența unor astfel de vehicule de luptă, însă baloanele s-au dezumflat accidental, devenind ținta ironiei ucrainenilor. Iar o înregistrare video arată un tanc rusesc scăpat de sub control care a semănat panică printre infanteriștii trupelor invadatoare.

Kievul susține că Rusia a amplasat mai multe baloane care imită tancuri pentru a masca faptul că au rămas fără echipamente și muniție în regiunea Zaporojie, după atacurile intense din ultimele zile asupra pozițiilor ucrainene.

Manevra rușilor a fost descoperită după ce unul dintre „tancurile” gonflabile s-a dezumflat accidental, relatează Insider.

„În timp ce partenerii noștri coordonează trimiterea tancurilor în Ucraina, armata invadatoare mărește și ea prezența ‘unităților de tancuri’ în regiunea Zaporojie. Se pare că aerul liber al regiunii Cazaci nu le priește produselor din cauciuc ale ocupanţilor, aşa că acestea se dezumflă fără a-şi îndeplini misiunea principală. La fel ca bravada umflată a armatei ruse”, a scris ironic pe Facebook Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei lângă o fotografie a unui tanc gonflabil rusesc.

Tancurile gonflabile sunt un element de bază al tacticilor militare de dezinformare ale armatei ruse, o doctrină militară cunoscută sub numele de maskirovka (deghizare). Aceasta implică folosirea unui arsenal de tancuri și lansatoare gonflabile, vehicule-momeală și manechini care imită soldați pentru a semăna confuzie.

Rusia a utilizat elemente de maskirovka și în conflictele din deceniile trecute, însă în Ucraina au fost dejucate cu ajutorul dronelor și al sateliților.

La începutul războiului, Ucraina a produs, de asemenea, un arsenal de acest tip, folosind false lansatoare americane de rachete realizate din lemn pentru a fi observate de dronele rusești și a păcăli trupele ruse să-și consume muniția pe ținte inutile.

Eșecurile militare ale Moscovei au ieșit în evidență și vineri, când oficialii ucraineni au difuzat o înregistrare video în care se vede cum un tanc rusesc scăpat de sub control i-a pus pe fugă pe infanteriștii care îl însoțeau.

În imaginile realizate de o dronă se vede cum tancul face mai multe manevre nereușite, apoi lovește cu turela mai mulți soldați aflați pe un alt tanc, iar cei care au scăpat nevătămați au fugit speriați. Nu se cunoaște unde sau când a fost filmat clipul de 52 de secunde postat pe Twitter, scrie Newsweek.

„Cea mai mare amenințare pentru infanteriștii ruși mobilizați sunt tanchiștii ruși mobilizați”, a ironizat ministerul ucrainean al Apărării această nouă dovadă a incompetenței din armata rusă.

Greșelile elementare pe care le fac militarii și în special tanchiștii ruși au fost ironizate în mai multe rânduri pe rețelele de socializare.

În septembrie, un clip popular postat pe Twitter arăta un tanc rusesc care circula haotic, în timp ce soldații săreau din mers, vehiculul oprindu-se apoi într-un copac.

Ministerul Apărării de la Kiev i-a ironizat pe ruși, avertizându-i că ar putea confisca toate echipamentele militare pe care le lasă în urma lor: „Nu că ne plângem. Dar, pe viitor, cerem ca rușii să fie mai atenți la descărcarea echipamentelor militare. Și să țină minte că fiecare vehicul blindat este un potențial echipament de împrumut-închiriere pentru armata Ucrainei.”

„Cea mai mare amenințare pentru infanteriștii ruși mobilizați sunt tanchiștii ruși mobilizați”, a ironizat ministerul ucrainean al Apărării această nouă dovadă a incompetenței din armata rusă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.