Risc, nepăsare, lăcomie: cum a ajuns una dintre marile bănci în pragul dezastrului şi salvată cu eforturi uriaşe

De-a lungul vieţii, Credit Suisse a finanţat drumuri prin vechi trecători montane şi dezvoltarea unicornilor tech din Silicon Valley. A avut grijă de averile prinţilor arabi şi de cele ale oligarhilor ruşi şi i-a provocat pe giganţii de pe Wall Street. Dar a întrecut măsura cu riscurile şi acum nu mai este decât un nume.

În ultimii ani, banca elveţiană a trecut prin mai multe rotaţii de management superior, fiecare schimbare de conducere punând mai multă presiune asupra performanţelor. Acţiunile au ajuns în martie să fie cu peste 95% sub vârful de dinaintea crizei financiare, întregul grup bancar fiind evaluat la doar 7,4 miliarde de franci elveţieni, mai puţin de o zecime din valoarea Goldman Sachs. Seminţele ascensiunii şi, în cele din urmă, ale căderii Credit Suisse au fost semănate în vara anului 1990, când directorul executiv de atunci, Rainer Gut, a văzut şansa de a prelua controlul asupra partenerului american al băncii elveţiene, First Boston, contra unei injecţii modeste de capital şi amortizării impactului creditelor neperformante. First Boston pariase pe pieţele de datorii cu randament ridicat în anii 1980 şi a împrumutat miliarde de dolari pentru finanţarea de tranzacţii riscante de preluare, scrie businessmagazin.ro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Piaţa s-a prăbuşit violent, iar una dintre cele mai problematice tranzacţii a fost un împrumut de 457 de milioane de dolari pentru cumpărarea pe datorie a Ohio Mattress Co. Pariul nereuşit a ajuns să fie cunoscut pe Wall Street ca „patul în flăcări”. În urma preluării băncii americane, Credit Suisse a îmbrăţişat aceleaşi tipuri de afaceri riscante – cum ar fi finanţarea pe datorie şi tranzacţionarea obligaţiunilor ipotecare – care au legat First Boston de patul în flăcări. Directorii ulteriori ai creditorului elveţian au încercat numeroase schimbări, renunţând în cele din urmă la numele cândva mândru de First Boston în 2006. Preluarea a făcut parte dintr-o strategie de creştere agresivă, inclusiv preluarea unor rivali elveţieni, iar complexitatea businessului a continuat să crească. După ce i-a succedat lui Gut în funcţia de CEO, Lukas Muehlemann a cumpărat Winterthur Insurance în 1997. Banca elveţiană a achiziţionat apoi Donaldson, Lufkin & Jenrette în 2000, dar vânarea băncii de investiţii din New York s-a dovedit a fi un pas greşit costisitor, deoarece câţiva dintre bancherii de top ai DLJ au plecat la rivali în scurt timp.

Winterthur a fost vândută în 2006 de către CEO-ul de atunci Oswald Gruebel, care a condus banca alături de John Mack pentru o scurtă perioadă. Schimbările frecvente ale managementului au condus la erori de strategie la vârf, punând în acelaşi timp presiune asupra personalului pentru a produce profituri. „Conducerea sau, mai degrabă lipsa acesteia sunt în centrul dispariţiei Credit Suisse”, a spune Thomas Bell, membru al consiliului de administraţie al băncii la începutul anilor 2000. „Nimeni nu ştia cu adevărat ce face celălalt, ceea ce a dus la un management slab al riscurilor şi la criză”.

În 2015, a fost expusă o fraudă comisă de un bancher privat care nu avea clienţi şi nici experienţă bancară înainte de a se alătura Credit Suisse. În urma turbulenţelor de pe pieţe din 2008, Patrice Lescaudron — un francez cu vorba blândă — a început să intre pe ascuns în contul unui client bogat, folosind banii acestuia pentru a încerca să recupereze pierderile pentru alţi clienţi.

Înşelăciunea a fost şocant de simplă. Bancherul a tăiat semnătura dintr-un document, a lipit-o pe ordinele de tranzacţionare, pe care le-a fotocopiat, după cum chiar Lescaudron a recunoscut. Au existat semnale de avertizare, inclusiv avertismente verbale şi scrise din partea supraveghetorilor în 2008, 2011 şi de două ori în 2013 pentru încălcarea politicilor de conformitate. Şi totuşi, Credit Suisse nu a reuşit să-l oprească pe francez. Acesta a fost condamnat pentru fraudă în 2018 şi s-a sinucis în iulie 2020, la vârsta de 57 de ani. Era cunoscut ca omul lui Credit Suisse pentru Rusia. Principala lui victimă a fost Bidzina Ivanişvili, oligarh şi fost premier al Georgiei. Acesta a acuzat pierderi de jumătate de miliard de dolari.

#Credit Suisse #faliment #banca

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Veaceslav Ioniță susține că autoritățile trebuie să vorbească deschis despre situația finanțelor publice și să recunoască faptul că Republica Moldova a trăit „pe datorie” în ultimii șapte ani.

În cadrul emisiunii „Contrasens” de la publicația Ziua, Ioniță a criticat mesajele potrivit cărora noile politici fiscale ar reduce povara fiscală pentru cetățeni, calificând astfel de afirmații drept „propagandă ieftină”.

„Oameni buni, nu confundați economia cu propaganda ieftină. Guvernul trebuia să iasă în fața societății și să spună lucrurilor pe nume”, a declarat economistul.

Potrivit acestuia, din anul 2020 și până în prezent, statul a cheltuit cu aproximativ 100 de miliarde de lei mai mult decât a încasat, acumulând datorii semnificative pentru a acoperi cheltuielile publice.

„Noi am trăit ultimii șapte ani pe datorie. Am cheltuit cu 100 de miliarde de lei mai mult decât am câștigat. Asta veșnic nu poate fi”, a afirmat Ioniță.

Economistul a atras atenția și asupra costului tot mai mare al datoriei publice. Potrivit acestuia, doar pentru plata dobânzilor statul alocă anual peste șase miliarde de lei, sumă care depășește de trei ori fondul rutier.

„Plătim numai dobânzi acum, peste șase miliarde de lei. Cel mai mult plătim băncilor din Republica Moldova, peste patru miliarde de lei”, a precizat el.

În acest context, Ioniță consideră că deficitul bugetar planificat pentru anul curent, de aproximativ 21 de miliarde de lei, nu mai poate fi susținut pe termen lung și trebuie redus.

Economistul susține că autoritățile ar trebui să înceapă prin eficientizarea cheltuielilor publice, inclusiv prin eliminarea risipei din întreprinderile de stat și prin îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice.

„Am putea optimiza în jur de patru miliarde de lei la capitolul cheltuieli. Dar dacă acest lucru nu este suficient, atunci Guvernul trebuie să spună sincer că majorează povara fiscală pentru a crește veniturile bugetare”, a declarat Ioniță.

El a subliniat că problema nu este existența impozitelor, ci modul în care acestea sunt colectate și utilizate. El compară politica fiscală cu administrarea unui pom fructifer, unde statul trebuie să găsească cea mai eficientă metodă de a colecta resurse fără a afecta dezvoltarea economică.