George Soros predă ştafeta fiului său Alexander

12 Iun. 2023, 05:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2023, 05:58 // Actual //  bani.md

Miliardarul şi filantropul american George Soros este pe cale să-i predea controlul organizaţiei sale fiului său Alexander Soros, care intenţionează între altele să lupte împotriva posibilităţii unei reveniri la putere a lui Donald Trump, potrivit cotidianului Wall Street Journal, citat duminică de AFP.

În vârstă de 92 de ani, creatorul reţelei de fundaţii pentru o „societate deschisă” (Open Society Foundations, OSF) – ce susţine financiar diverse cauze în întreaga lume, de la reforme economice şi judiciare la drepturile minorităţilor şi refugiaţilor şi libertatea de exprimare – se pregăteşte să predea ştafeta unuia dintre fiii săi, Alexander, în vârstă de 37 de ani.

Într-un interviu publicat duminică de Wall Street Journal, acesta din urmă a explicat că este „mai politic” decât tatăl său şi că este îngrijorat că Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024.

„Mi-ar plăcea foarte mult ca banii să nu joace un rol atât de important în politică, dar atâta timp cât cealaltă parte face acest lucru, va trebui să continuăm să îl facem şi noi”, a declarat Alexander Soros.

Sub conducerea sa, Fundaţiile pentru o societate deschisă ar urma să meargă pe aceeaşi cale – susţinerea democraţiilor, a unor personalităţi politice ale stângii americane etc -, dar vor susţine şi alte cauze ca dreptul la avort sau egalitatea sexelor.

Alexander Soros a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al OSF în decembrie şi prezidează activităţile politice din cadrul aşa-zisului „super PAC” (political action committee), structură care acordă fonduri de campanie candidaţilor politici.

Este singurul membru al familiei care face parte din comitetul pentru investiţii al companiei Soros Fund Management, cea mai mare parte din capitalul acesteia de 25 de miliarde dolari urmând să meargă în anii următori la OSF, iar 125 de milioane au fost rezervate comitetului de acţiune politică.

Cunoscut iniţial ca investitor şi speculator, detestat de ultraconservatori şi vizat frecvent de atacuri cu tentă antisemită, George Soros şi-a folosit banii pentru a-şi apăra ideile, de la lupta împotriva apartheidului în Africa de Sud până la susţinerea militanţilor pentru democraţie din regimuri dictatoriale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Sept. 2026, 10:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Sept. 2026, 10:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Traficul de camioane prin punctele vamale ale Republicii Moldova a coborât la cel mai redus nivel din ultimele patru zile analizate, potrivit datelor publicate de economistul Iurie Rija.

În intervalul 5 septembrie 2026, ora 08:00 – 6 septembrie 2026, ora 08:00, prin cele 24 de puncte vamale au trecut 2 082 de camioane. Dintre acestea, 1 032 au intrat în țară, iar 1 050 au ieșit.

Față de ziua precedentă, intrările s-au redus puternic, de la 1 537 la 1.032 de camioane, ceea ce înseamnă cu 505 unități mai puțin. Ieșirile au coborât de la 1236 la 1.050, cu 186 de camioane mai puțin.

Iurie Rija explică diminuarea prin efectul de weekend, intervalul analizat acoperă noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când mai puține companii de transport, terminale de recepție și birouri vamale funcționează la capacitate normală.

Cel mai aglomerat punct de trecere a fost Leușeni, cu 317 camioane la intrare și 353 la ieșire, în total 670. Volumul este însă mult mai redus decât în ziua precedentă, când prin acest punct au trecut 899 de camioane.

Pe locul următor se află Giurgiulești 1, cu 179 de intrări și 184 de ieșiri, în total 363 de camioane. Prin Sculeni au trecut 226 de camioane, dintre care 81 la intrare și 145 la ieșire, iar prin Cahul – 208, dintre care 131 la intrare și 77 la ieșire.

La Giurgiulești 2 au fost înregistrate 137 de camioane, iar traficul a fost dominat de ieșiri. Toate cele 100 de camioane care au părăsit țara prin acest punct erau încărcate.

În ceea ce privește camioanele încărcate care au intrat dinspre Ucraina, Criva rămâne pe primul loc, cu 64 de unități, urmat de Tudora cu 43, Giurgiulești 2 cu 36, Otaci cu 14, Palanca cu 6 și Briceni cu 3.

În total, prin aceste șase puncte au intrat doar 166 de camioane încărcate dinspre Ucraina, față de 293 în ziua precedentă. Scăderea este de aproape 43%, ceea ce confirmă diminuarea accentuată a fluxurilor comerciale în intervalul de weekend.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!