Care este tara ce se confruntă cu o criză alimentară uriasă

10 Iul. 2023, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iul. 2023, 17:29 // Actual //  bani.md

Situaţia alimentară din Coreea de Nord este în continuare proastă, în ciuda creşterii comerţului cu China, afirmă autorităţile din Coreea de Sud, potrivit Reuters.

Kwon Young-se, ministrul sud-coreean al unificării, însărcinat cu gestionarea relaţiilor cu vecinul său, susţine că în nord este în continuare criză alimentară.

„Producţia agricolă a Coreei de Nord nu a fost foarte bună anul trecut, astfel că situaţia alimentară din acest an nu este foarte bună”, a declarat Kwon Young-se.

Penuria a fost ameliorată de importurile din China vecină, a adăugat Kwon, iar decesele cauzate de foamete din unele regiuni au fost provocate în special de problemele de distribuţie.

„Preţurile de pe piaţă s-au stabilizat într-o anumită măsură după ce au crescut brusc, deoarece Coreea de Nord a început să importe orez şi alte cereale, dar situaţia este încă proastă”, a precizat Kwon Young-se.

Exporturile Chinei către Coreea de Nord au crescut de peste două ori în primele două luni ale anului 2023 faţă de anul precedent. Zahărul, uleiul de soia şi orezul au fost principalele produse importate, potrivit datelor vamale.

Nordul a suferit mai multe crize alimentare grave în ultimele decenii, inclusiv foametea din anii 1990, adesea ca urmare a dezastrelor naturale. Pandemia COVID-19 a înrăutăţit situaţia deoarece autorităţile au sigilat graniţelele, blocând inclusiv rutele folosite de contrabandişti.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Sept. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

O nouă instituție publică ar urma să gestioneze proiectele strategice de infrastructură ale Republicii Moldova, iar funcționarea acesteia este estimată la 46,5 milioane de lei anual, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Instituția va purta denumirea de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională și va concentra într-o singură structură activități care sunt în prezent realizate de mai multe entități. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede absorbția de către noua structură a Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, a Unității de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății și a Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.

Noua structură va avea 26 de angajați – un director, un director adjunct, cinci șefi de servicii și 19 specialiști. Aceștia vor activa în cinci servicii responsabile de achiziții și managementul contractelor, proiectare și supervizare tehnică, implementarea și monitorizarea proiectelor, finanțe și contabilitate, precum și domeniul juridic, resurse umane și managementul documentelor.

Cea mai mare parte a cheltuielilor estimate pentru funcționarea Oficiului este destinată salariilor. 38,5 milioane de lei anual sunt prevăzute pentru fondul de salarizare. Alte 5 milioane de lei ar urma să fie cheltuite pentru sediu, tehnologia informației și transport, iar 3 milioane de lei pentru asistență tehnică externă, prin subcontractarea unor echipe internaționale specializate.

Documentul prevede și posibilitatea acordării unui salariu suplimentar de până la 150% din salariul de funcție pentru personalul care realizează activități de implementare a proiectelor strategice de infrastructură națională din cadrul Oficiului.

Potrivit notei informative, reorganizarea este propusă în contextul creșterii numărului și complexității proiectelor strategice aflate în pregătire și implementare. Autorii proiectului susțin că actuala configurație instituțională nu dispune de suficientă capacitate pentru gestionarea portofoliului existent și că proiectele sunt administrate de entități diferite.

Oficiul va prelua funcțiile, atribuțiile și drepturile celor trei entități în ceea ce privește implementarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proiectelor. Vor fi preluate inclusiv drepturile și obligațiile din acordurile de împrumut și grant, contractele aflate în executare, patrimoniul, mijloacele financiare, evidența contabilă, arhiva și documentația proiectelor.

În același timp, administrarea resurselor liniilor de credit investiționale și atribuțiile de recreditare vor fi transferate către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Proiectul mai prevede că cele trei entități reorganizate își vor continua activitatea până la înregistrarea reorganizării. În această perioadă nu va fi întreruptă implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și plățile și debursările aferente acestora.

Fondatorul noii instituții va fi Cancelaria de Stat, care va exercita această funcție în numele statului. Directorul Oficiului va fi numit pentru un mandat de patru ani prin ordinul secretarului general al Guvernului.